Comunicat

Circulaţia mijloacelor de transport RATB cu ocazia sărbătoririi Paştelui Ortodox,   Joi, 09 Aprilie 2015

În vederea asigurării transportului public de suprafaţă pentru participanţii la slujba specială, ocazionată de sărbătorirea Paştelui Ortodox, în noaptea de Înviere, 11/12.04.2015, Regia Autonomă de Transport Bucureşti va menţine în circulaţie, pe parcursul întregii nopţi, 16 linii de transport ale căror trasee converg către Piaţa Unirii (Patriarhia Română), respectiv liniile N102, N104, N105, N106, N107, N108, N109, N110, N111, N112, N114, N115, N116, N117, N119 şi N121, precum şi linia de tramvaie 41.

De asemenea, în zilele de 12.04.2015 şi 13.04.2015, liniile de transport RATB vor funcţiona după programul de circulaţie corespunzător unei zile de duminică.