Nu puțini sunt cei care odată cu venirea zilelor reci de toamnă renunţă să mai petreacă timp în grădină. De multe ori se uită de lucrările de întreţinere a pomilor ori de mobilierul de grădină. Astfel de obiceiuri nu vor face decât să producă pagube şi surplus de muncă în sezonul următor. Iată câteva recomandări ce vor contribui la pregătirea corectă a grădinii pentru iarnă, iar cu puţină atenţie, această zonă poate deveni o oază de relaxare ce va putea fi exploatată şi în zilele reci de iarnă.
Îndepărtează resturile vegetale
Resturile vegetale sunt primele de care trebuie să te îngrijeşti. Adună periodic frunzele căzute de la pomii și plantele ornamentale. Acestea lăsate pe sol, nu doar că vor crea aspect vizual dezolant, dar vor putrezi şi vor favoriza înmulțirea microorganisme ce pot dăuna sănătăţii. Aşa că, săptămânal, fă-ţi timp să aduni frunzele şi ramurile moarte. Pentru astfel de lucrări nu ai nevoie decât de greblă, lopată şi un coş pentru depozitarea şi transportarea deşeurilor vegetale.
Dacă în grădină ai flori sau arbuşti, ar trebui să le acorzi și lor puțină atenție înainte de iarnă. Sunt anumite plante de ale căror parfum şi culoare te poţi bucura până târziu în toamnă, precum tufele de crizanteme, însă sunt alte specii ce necesită tăieri pentru a se dezvolta optim în sezonul următor. Este important să te ocupi de curăţarea acestora. Astfel de momente sunt ideale şi pentru a îmbogăți solul cu nutrienţi. Pe lângă lucrările de curăţare specifice fiecărui tip de plantă poţi îmbogăți solul cu substanțe nutritive organice. Aceste operaţiuni simple pot fi relaxante, însă e important că prin executarea lor gradina va arăta splendid în primăvara următoare.
Acordă atenție pomilor aceștia necesită toaletare
Când în grădină sunt pomi fructiferi va trebui să te ocupi de tăierile sezoniere. Procesul presupune îndepărtarea ramurilor rupte, a celor afectate de boală şi a celor uscate. Pomii fructiferi necesită atenție specială pentru a rodi. Dacă grădina este îmbogăţită cu pomi aclimatizați s-ar putea să fie nevoie de operațiuni suplimentare. Mulți nu rezistă gerurilor aprige așa că aceștia vor trebui înveliți cu folii din propilenă.
Depozitează corect mobilierul de grădină realizat din lemn
Mulți aleg scaune grădină, mese, băncuțe şi canapele confecţionate din lemn. Umiditatea ridicată, ploile frecvente, fenomenele de îngheţ-dezgheţ pot afecta aspectul acestora în cazul în care nu sunt protejate. Cei ce doresc să se bucure de corpurile de mobilier pentru perioade îndelungate pot alege să le depoziteze în spații închise, uscate, special amenajate.
În cazul în care masa de grădină, scaunele sau celelalte corpuri sunt realizate din materiale rezistente supuse tratamentelor adecvate, se poate opta pentru huse speciale, ce vor asigura integritatea corpurilor în condiții extreme de temperatură şi umiditate, dar și un plus de confort utilizatorilor.
Pregătește foișorul pentru iarnă
Dacă îţi doreşti să te bucuri de aerul răcoros al iernii poţi organiza un foişor în grădină. Fie că mizezi pe o construcție deschisă cu vatră din piatră naturală sau pe un model de foișor închis cu şemineu pentru grădină, poţi crea un decor de poveste. Un astfel de ambient va fi desăvârşit de mobilier de grădină, canapele ori scaune prevăzute cu huse cu texturi dense. Masa de grădină şi păturile călduroase sunt elementele ce vor completa perfect un decor ideal pentru relaxare.
După cum vezi cu puţină atenţie, gradina poate fi exploatată eficient şi în sezonul rece. Corect îngrijită şi inteligent amenajată poate deveni locul de relaxare perfect sau locul de întâlnire unde cana de vin fiert şi miresmele de fum eliberate de la lemnul ars din vatră vor fi vedete.