E joi. Ziua de dupa banchet. Ma duc pana la sala. Nu era nimeni. Plec in jumate de ora. Urc Copoul pe jos. Ajung pe “strada mea”. Merg. Din fata la magazin ma uit sa-mi vad geamul camerei. De un an, de fiecare data cand ajung in fata la magazin, ma uit sa-mi vad geamul. Azi nu-l recunosc. A dispaturut reperul dupa care il recunosteam. Vecinele mele tot anul au avut geamul liber, nu au tras jaluzelele niciodata. Acum erau trase. Nesemnificativ pentru multi, invizibil pentru toata lumea acest indiciu minor, dar eu, parca am simtit ca se prabuseste o lume intreaga in mine cand m-am uitat. Au plecat. Inseamna .ca s-a terminat facultatea. Sentimentul de sfarseala, de pustiu, de gol al lumii in care traiesc, m-a coplesit. Pentru mine, nu sfarsitul banchetului, nu despartirea de colegi la 5AM, nu cursul festiv, nici unele din ele nu au dictat trecerea, ci geamul lor vesnic gol dupa care ma orientam in fiecare zi. Ultima ramasese cu o “galagie” de bagaje pe hol. Mi-am luat la revedere. Pana la usa mi s-au inlacrimat ochii. As trage cu tunul sa sparg vidul. In rest, despre banchet, facultate, colegi, realizari, dezamagiri doar pot sa mai zic. Am ramas fara cuvinte.
Zbor, cu aripi frante Rad, cu buze strambe din cand in cand, in gand mi-ajung din vant ei , am aripile frante de prietenii dupa un an , dupa 2 ani , dupa 3 ani dupa golani si bani dupa mult timp peste un vid ai strans nu mai multi anii iti plangi soarta e dura partea cand iti vezi in mana necastigatoare cartea iti vine in minte , fara cuvinte o fata de prieten pierduta in pareri de rau tardive trebuia sa-l sun , trebuia sa-i spun poate mai am o alta sansa dar e un alt final de drum s-a intamplat , se va intampla mereu si nopti preacum taciunele , spui as fi vrut sa fiu eu ar fi de multe ori usor sa ierti n-o faci si vezi valoarea doar atunci cand il pierzi si pierzi odata , m-ai pierzi si a doua oara te trezesti singur , ca un strain intr-o gara pacat iti spui mereu in sinea ta gara asta e pana la urma viata mea ai intrat in casa mea pe fereastra se intampla pe la 5 dimineata te purtai ca si cum ne stiam de-o viata ti-ai aprins un chistoc de pe masa si spuneai cat de cald e afara si ca stam pe aceeasi scara am vorbit cat in luna si-n stele mi-ai intrat chiar si-n visele mele esti cum mine mereu , n-ai plecat sufletul tau stie PRIETENEEEEEEEEEEEEEEEE nu te-am uitat nu te-am uitat , nuuu nu te-am uitat ! imi numar prietenii in lipsa de la an la an si cei mai buni imi par acum cei care nu-i mai am satul de oamenii care vorbesc de pe patul de moarte satul de mintii inchise care nu vor departe lasate deoparte , plecate , departe sunt amintiri nascute , facute , pierdute de mult , de multe despartiri si n-ai putea sa spui intotdeauna : ” am ales eu ” pentru ca uneori alege dumnezeu nici eu , nici tu , nici el , nici ea poate n-ar vrea sa fie asa si ma gandesc ca nu putea sa fie altcumva atata timp cat nu va fi un pic de armonie atata timp cat nu vor fi momente ci chiar prietenie am inima sfasiata de coltii unui gand dureros patata de sange , preacum camasa lui hristos ma despart de prieteni zilnic , neintrerupt tot ce se naste moare chiar de la inceput “ sunt doar cuvïnte ” ! Share this: Facebook