Analfabetismul emotional face parte din realitatea de zi cu zi trebuie luat in serios de fiecare data cand e depistat si observat

Sanatatea fizica e importanta. Dar poate mai importanta e sanatatea emotionala, abilitatea noastra de a „simti” viata si relatiile in care suntem implicati. Pana la urma suntem fiinte sociale si emotionale si ar trebui sa ne preocupe parte emotionala mai mult. Analfabetismul emotional este o problema mai grava decat pare raportat la relatia noastra cu societatea si cu noi insine.

In copilarie cu totii suntem analfabeti emotionali. Repertoriul emotional e limitat rau. Bebelusii experimenteaza fericirea, bucuria, suferinta si dezgustul de cand se nasc si isi exprima toate emotiile doar prin intermediul expresiilor faciale, prin intermediul posturii corporale. Dar pe masura ce cresc orizontul emotional creste si el.

Intre 2-6 luni deja putem sa experimentam furia, tristetea, surprinderea, teama. Pe la 4 luni se poate distinge intre diferite expresii ale emotiilor in cazul celor din jur, la 6 luni se imita emotiile vazute la alti oameni.

Alfabetizarea emotionala a micutilor depinde foarte mult de parinti. Copilul are nevoie mereu de validare emotionala, el cauta acceptarea experientei emotionale din partea celor din jur. Daca aceasta validare e facuta in mod constant si corect atunci copilul poate identifica si gestiona propriile emotii. Daca apare invalidarea insa, se ignora experientele emotionale, se judeca mereu, sunt respinse, copilul va presupune ca emotiile respective sunt dusmanii sai si trebuie sa le reprime de fiecare data cand apar, sa se ascunda mereu. Deci nu le va cunoaste, nu le va intelege, nu le va recunoaste in viitor si nu va sti ce sa faca atunci cand vor reaparea la un moment dat.

De regula vom vedea analfabetismul emotional manifestat la tineri, copii, adulti, care vin din case in care emotiile sunt reprimate si clasificate ca fiind negative, indezirabile. Adultii care nu au putut sa isi inteleaga emotiile in copilarie sunt cei care vor fi responsabili in totalitate de analfabetismul emotional al copilului.

In literatura de specialitate se discuta destul de mult despre aceasta educatie sau alfabetizare emotionala. Trebuie sa inveti sa intelegi starile emotionale ale tale si ale celor din jur, sa iti gestionezi emotiile si sa stii sa le exprimi corect in raport cu situatii si cu persoanale din jurul tau. Alfabetizarea emotionala presupune conexiuni, legaturi intre oameni mai puternice si mai stabile din moment ce ajungi sa iti dai seama cat de importante sunt emotiile in viata ta. E un proces destul de anevoios care va fi sustinut de experienta directa si de experientele pe care ti le ofera viata traita zi de zi, se bazeaza pe experientele traite mai mult decat iti inchipui.

Alexitimia sau analfabetismul emotional este fix opusul procesului descris anterior. Analfabetismul emotional poate fi definit usor ca imposibilitatea intelegerii, catalogarii si managementului emotional, imposibilitatea acceptarii si intelegerii emotiilor altora. Devii prizonier al propriilor emotii, esti impulsiv si nu poti sa exprimi aproape deloc tot ce simti la un moment dat.

Cand discutam despre alexitimie avem in vedere doua tipuri, afectiva si cognitiva. Cea afectiva implica lipsa emotiilor traite sau traite la intensitati prea mici, anormal de mici, cea cognitiva va implica simtirea emotiilor, trairea lor, dar cu deficit cognitiv prezent ce previne analiza si intelegerea emotiilor-afectiunile psihosomatice sunt frecvente la pacientii cu alexitimie cognitiva. Alexitimia e intalnita frecvent in randul barbatilor si arareori in cazul femeilor.

Prin ce se caracterizeaza analfabetismul emotional?

  • Imposibilitatea intelegerii si managementului emotiilor proprii;
  • Imposibilitatea intelegerii corecte a emotiilor altora;
  • Sensibilitatea prea mare, reactii prea puternice;
  • Sentiment de epuizare si de coplesire la orice fel de schimbare, mare sau mica, nu conteaza;
  • Lipsa empatizarii, pacientii nu se pot pune in „pielea” altora;
  • Abilitati sociale rigide-nu exista sensibilitate, asertivitate sau intimitate pentru relatii semnificative si altruiste;
  • Gandire in „alb si negru”, represiune, rasism sau sexism, narcisism, o nevoie obsesiva de a avea dreptate;
  • Vulnerabilitate crescuta la afectiuni psihice-apare depresia, anxietatea cronica la cei care sufera de analfabetism emotional;
  • Imposibilitatea masurarii impactului cuvintelor rostite, lipsa tactului in comunicare;
  • Emotii puternice manifestate ori de cate ori persoana se simte „amenintata” de sentimentele si emotiile altora;
  • Decizii luate bazate doar pe emotii, fara a te gandi deloc si a trece si prin filtrul ratiunii tot ce faci;
  • Susceptibilitate exagerata la orice evenimente din viata de zi cu zi, reactii necontrolate mereu;
  • Imposibilitatea trecerii peste evenimente din trecut si o legatura prea stransa, anormala, cu ele, la nivel emotional, apare vina, angoasele;
  • Senzatia existentei unui creier fara inima, totul pare mult prea rational in interiorul tau si in jurul tau.

Avantajele pe care ti le ofera alfabetizarea emotionala:

  • Iti dai seama de importanta emotiilor tale, le gasesti „locul” si maniera de manifestare corecta;
  • Distingi mai usor intre emotii pozitive si negative si le intelegi, le „folosesti” corect;
  • Te integrezi mai bine in societate si esti acceptat mai usor;
  • Te cunosti mai bine pe tine si observi o imbunatatire a stimei de sine si a acceptarii tale;
  • Relationarea e mai simpla cu restul lumii, reactionezi corect la emotii, indiferent de natura lor;
  • Evitarea afectiunilor psihice grave care iti pot da viata peste cap;
  • Mai putin stres si anxietate in viata ta;
  • Esti mai motivat sa iti duci la final orice fel de obiectiv, sa iti traiesti viata asa cum stii mai bine.

Si pana la urma cum previi analfabetismul emotional?

  • Recunoaste emotiile-invata sa recunosti ce simti, sentimentele chiar daca nu le intelegem si nu de dam seama de ele de fiecare data. Din momentul in care suntem constienti de ele suntem cu un pas mai aproape de evitarea analfabetismului emotional;
  • Accepta ceea ce simti-e foarte usor sa negi ce simti. Este foarte important sa iti recunosti propriile sentimente si emotii, sa le faci fata si sa stii cum sa reactionezi cand apar;
  • Invata sa iti gestionezi emotiile-intai le observi cand apar, dupa care le analizezi si te gandesti ce ai de facut. Asteapta si ai rabdare, lasa emotiile sa apara atunci cand vor ele si nu le reprima, nu le ascunde;
  • Invata sa exprimi emotiile liber-nu incerca sa ascunzi sau sa te autocenzurezi de fiecare data cand simti ca apar emotii nu tocmai placute. Cu cat esti mai deschis in raport cu ele si le exprimi fara niciun fel de jena sau frustrare, cu atat vei fi mai impacat cu ele si vei evita analfabetismul functional;
  • Creeaza propriile emotii-da, poti sa generezi emotii, ai o viata mai usoara daca incepi din timp sa inveti cum sa le generezi cand ai mai mare nevoie de ele, ce sentimente sa scoti la suprafata pentru a trece cu bine de tot ce ti-a pregatit viata. Atentie insa la cum sunt percepute de restul lumii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *