Gata și cu toamna, nu mai e mult și se apropie anotimpul rece. Odată cu acesta, apar ușor, ușor, luminițe pe străzile principale, prin centrul vechi, iar magazinele încep sa își expună mărfurile de sezon. Acestea sunt primele semne ca se apropie sărbătorile de iarna. Unde te uiți, vezi numai decorațiuni de Crăciun, brazi împodobiți cu globuri de toate felurile și culorile, unele create manual, altele nu. Iar noi începem să ne gândim la cadourile pe care le putem pregăti pentru persoanele dragi. Dacă de fiecare data am reușit să fim la înălțime cu alegerile făcute, vom încerca și anul acesta să găsim cele mai speciale cadouri.
Globuri handmade din polistiren
Printre favoritele noastre in perioada sărbătorilor, se numără globurile handmade. Cine poate refuza un asemena cadou? Ei bine, nu cred că există o astfel de persoana! Globurile ne înconjoară in perioada sărbătorilor și le găsim in bradul din colțul camerei sau in micile decorațiuni pe care le atârnam de pereții casei, de balustrada scărilor sau le așezăm pe masa de Crăciun.
Globurile create manual din polistiren, imbrăcate in catifea și ornate atent cu tot felul de perle, cristale și funde aurii/argintii sau roșii, sunt alegerea perfecta dacă avem nevoie de un cadou pentru secret santa. Prețurile variază in funcție de efortul care a fost depus pentru crearea acestuia, dar dacă nu căutam unul foarte complicat, ne vom încadra in bugetul pe care ni l-am propus.
Coronițele de Crăciun pentru ușa
Alte cadouri potrivite pentru secret santa sunt coronițele de Crăciun pentru ușa. Nelipsite in perioada sărbătorilor din casa fiecăruia, fie că sunt agățate pe ușa de la intrare, introducând musafirii in atmosfera Crăciunului sau prezente in casă lângă alte decorațiuni spectaculoase, reprezintă un mast. Ambalate potrivit și cu urările necesare, dau pe spate primitorul.
Brățări din pietre semipretioase sau naturale cu personalitate
Nu trebuie ratată ocazia de a dărui din suflet o brățară. Foarte îndrăgite de femei sau de bărbați, acestea sunt nelipsite din cutiuțele cu accesorii ale fiecăruia și atunci, de ce să nu dăruiești încă o brățară cu pietre semipretioase? Clar ca nu avem motive! Unii vor spune că are suficiente și nu ii mai folosește una. E, poftim! Accesoriile sunt prezente in garderoba fiecăruia și mereu mai este loc. In plus, ce cadou poți să-i faci cuiva și acea persoana să-l poarte mereu aducându-și aminte cu plăcere de acel moment? Nu trebuie să ne limitam singuri, trebuie să ne lăsam imaginația să își facă de cap.
Știați că foarte multe din pietrele naturale pe care le găsim in brățări au puteri vindecătoare și sunt apreciate de mulți pentru acest beneficiu? Poți citii mai multe despre pietrele semipretioase, prețioase chiar aici!
Cănile din ceramica cu tematica de sărbători
Folosite de majoritatea dintre noi, fie ca este vorba de copii care-și mănâncă dimineața cerealele, îmbrăcați in pijamale sau adulții care-și beau cafeaua, cu toții se bucură de o cana cu reni sau chiar cu vedeta Crăciunului. Cine este vedeta? Moș Crăciun evident! Sau și mai bine, putem alege o cană cu mesaje haioase ori personalizate, aici exista o multitudine de variante, nu trebuie decât să ne interesăm puțin și vom găsi modele inedite.
După cum bine am observat cu toții, majoritatea cadourilor de acest gen pot fi încadrate cu brio in bugetul nostru și au un impact asupra primitorului.
Decorațiunile de Crăciun sun nelipsite din casa fiecăruia și reprezintă mereu o variantă ideală de cadou in această perioadă. Piața din România este foarte dezvoltată și putem spune ca abundă in decorațiuni. Începând cu luna Noiembrie sau chiar Octombrie, marii jucatori din piață vin cu oferte și variante la care poate de multe ori nici nu ne gândim.
In speranța că fiecare a plecat după acest articol cu un cadou pentru secret santa, vă invitam să explorați in continuare și celelalte articole cu tematică de sărbători și cadouri, că doar despre asta este vorba in Decembrie. Cu toții îl așteptăm cu nerăbdare pe Moș Crăciun, indiferent de vârstă.