RATB

Ce sa mananci la fiecare masa si la ce ore e recomandat sa ai mesele?

Ce mancam la fiecare masa este foarte important si ne ajuta sa ne mentinem sanatosi

Daca te-ai decis sa iti schimbi total stilul de viata si vrei sa ai si o dieta cat mai echilibrata trebuie sa incepi cu meniul pe care il ai zi de zi. Fara mese sarite doar pentru ca nu ai timp, fara mese pe fuga sau fast-food in loc de mancare gatita.

Micile schimbari sunt mai importante decat cele majore, asa ca e bine sa te gandesti la modificari pe care le poti face pas cu pas.

Varietatea e foarte importanta, la fel si cantitatea de alimente si preparate consumate. Nu te limita doar la un anumit fel de mancare pe care il adori, ai curajul sa incerci si altceva, varietati, preparate care sunt la fel de gustoase si de satioase. Cate putin din fiecare tip de alimente este perfect, nu mancam foarte mult pentru a nu avea multe calorii, incercam sa gasim si aici un echilibru pentru a nu pierde lupta cu kilogramele in plus.

Dincolo de diete de tot felul si de retete care mai de care mai sofisticate, o dieta echilibrata se obtine foarte usor daca respecti doua lucruri: orele la care mananci si tipul de preparate, alimente pe care le pui in farfurie.

Ora 05-06 dimineata. Daca te trezesti mai devreme in fiecare zi si faci multe exercitii fizice, alergi, mergi la sala ai nevoie de o gustare la aceasta ora, inainte sa pleci. Nu trebuie sa fie ceva cu multa grasime, poate fi ceva preparat de seara si lasat la frigider, ceva care sa iti ofere energie, dar nu prea multa. Un baton de cereale integrale, fara zahar, cu fructe si cu un continut redus de calorii este foarte bun. Poti sa inlocuiesti batonul si cu un fruct, cu niste fructe de padure daca doresti.

Ora 07-09. In acest interval este important sa iei micul-dejun. Ai nevoie de cel putin 20 gr. De proteine in farfurie pentru a preveni pierderea de masa musculara. Branza slaba, branza proaspata, iaurtul grecesc, oua, dar nu prajite, poate posate, fierte, tofu, fasole. Pe langa iaurt poti pune ovaz, fructe de padure, fructe proaspete, miere, pepene galben, banane, portocale. Un suc natural de fructe proaspete poate completa meniul de dimineata.

Ora 10-11. E vremea potrivita pentru o gustare. Fructe, legume, o salata de fructe si legume, salata proaspata, iata cateva variante excelente pentru gustare. Se vor evita orice produse fast-food sau produse foarte dulci, pline de zahar. Putina branza sau cascaval poate sa ofere un plus de savoare salatelor de legume, insa nu in exces.

Ora 12-14. Pranzul e masa care iti da energia pentru toata dupa-amiaza. Trebuie sa ai proteine, cereale integrale, legume cat mai multe in salate variate. Somon la cuptor, curcan sau pui la cuptor, nu prajite, alaturi de o salata si o supa crema sau o ciorba acrita putin vor reprezenta un pranz excelent. Si o salata de varza va fi excelenta la pranz sau o mancare de varza, depinde ce preferati. Legumele la grill sunt o alegere inteleapta pentru cei care isi doresc o masa satioasa si gustoasa.

Ora 15-16. Alta gustare. Seminte, nuci, poate un fruct, cateva feliute de branza si o felie de paine din grau integral si gustarea e gata. Nu trebuie sa fie o gustare foarte bogata in proteine sau alimente care ne dau prea multa energie, asta pentru ca peste doua ore deja ne pregatim de cina.

Ora 18-19. Seara nu avem nevoie de foarte multa energie, deci niste legume, o salata mare, putina proteina, pui la cuptor, la grill, peste la cuptor sau la grill vor fi perfecte. Fara preparate foarte grase seara, se accepta si tonul, dar nu la conserva, pentru ca excesul de sare poate dauna. Orezul brun, cuscusul, putin guacamole si avocado si cina e gata.

Ora 19-20. Desertul. Fara prajituri, deserturi foarte dulci. Inlocuiti produsele de patiserie cu fructe proaspete, salate de fructe. Si un iaurt cu putina ciocolata si cateva bucatele de fructe, cateva cereale integrale va fi un desert excelent pentru seara.

Ora 21-23. Gustarea finala. Struguri, nuci, alte tipuri de fructe care pot induce somnul sunt excelente. Atentie insa sa nu fie grele pentru stomac. Se poate manca si niste branza slaba cu o leguma preferata, dar nu in cantitati mari.

E bine sa respectam acest program zi de zi si sa incercam sa manacam la ore fixe si in cantitati moderate. Nu trebuie sa ne ridicam de la masa cu o satietate foarte mare, trebuie sa mancam cat ne trebuie nu excesiv de mult. E important sa ne oprim din mancat pana sa ne simtim „plini” si sa incercam sa alegem ceea ce mancam si avem in farfurie in functie de lucrurile pe care le consideram bune pentru noi si de calitate.

Exit mobile version