In momentul de fata sunt milioane de aplicatii in magazinele virtuale pentru mobil. Unele sunt foarte utile si le folosim mereu, sunt un real succes si sunt apreciate, descarcate ori de cate ori e nevoie de ele. Aplicatiile pentru mobil trec printr-o perioada de testare inainte de lansare, perioada care ii ajuta pe dezvoltatori sa vada ce trebuie imbunatatit sau sa vada cat de interesati sunt utilizatorii de viitoarea aplicatie finalizata.
Desi procesul de realizare a unei aplicatii este unul destul de complicat sau de simplu, depinde ce aplicatie faci, au fost si multe ratari. S-a pierdut timp aproape degeaba pentru aplicatii care nu au fost atat de populare si de utilizate precum credeau cei care le-au produs…
Ca dezvoltator vrei sa ai o aplicatie perfecta pentru mobil. Asta inseamna ca investesti timp si incerci sa ai cele mai tari idei de la care sa pornesti. Nu ai cum sa „scrii” un cod care sa genereze o anumita aplicatie daca nu ai si idei cat mai interesante si mai usor de pus in practica. Ele trebuie sa atraga, sa fie pe placul publicului tinta si sa aduca si o plus valoare, daca se poate.
Pana la urma lumea descarca aplicatii pentru mobil nu doar pentru a testa ceva, ci pentru a rezolva o anumita problema. Cand problema e departe de a fi rezolvata si ai o aplicatie care nu face practic nimic, urmatorul pas este uninstall si ai terminat cu ea. Dezvoltatorii nu vor asta, fireste, asa ca incearca din rasputeri sa aduca de fiecare data cele mai tari aplicatii si cele mai ingenioase rezolvari la probleme banale.
Cateodata reuseste, cateodata nu reusesc…
Amp Up Before You Score. Sigur nu ai auzit de ea, dar a fost destul de populara, la un moment dat, pentru scurta vreme, atunci cand Pepsi a lansat o bautura energizanta. Care era ideea aplicatiei? Ea pretindea ca poate ajuta domnii sa poata intra intr-o relatie cu cel putin 24 de tipuri de femei diferite, de la tipul artist pana la cel sportiv.
Aplicatia iti dadea diverse replici si idei ca sa poti cuceri tipul respectiv de femei. Barbatii se puteau lauda in aplicatie daca erau deja cu vreun tip de femei descris acolo, puteau da un share imediat ca sa vada si prietenii din aplicatie.
Aplicatia a disparut subit peste noapte si Pepsi si-a cerut scuze public. Macar a inteles ca a gresit si e de laudat initiativa unei companii asa de importante de a cere scuze celor care nu au fost multumiti de o asemenea aplicatie.
Taxi Hold’em. E cazul clasic de aplicatie care porneste de la o idee foarte buna, fara nicio problema, dar care ajunge sa fie un dezastru. Utilizatorii aveau o eticheta de Taxi pe telefon, stateau in strada cu telefonul si se presupunea ca un taxi va aparea din senin fix langa ei, ca raspuns la cererea lor afisata pe ecran.
Niciun sofer de taxi profesionist nu incerca sa citeasca ce scria pe un ecran de telefon si asa prea mic, asa ca mai importanta era siguranta la volan. Pentru a provocat accidente in trafic aplicatia a fost restrasa imediat. Asa ca oamenii s-au intors la fluierat si la dat din maini cand voiau un taxi.
I Am Important. E o perioada in viata oricarui om cand are nevoie de putina… importanta. E bine sa te simti important, sa stii ca ai asa de multi oameni care depind de tine si de deciziile tale. Aplicatia inutila de-a dreptul face fix lucrul asta. Iti da importanta pe care nu o ai. Mimeaza niste alerte false din calendar, contacte, mesaje, e-mail-uri.
Te intreaba si cum a mers treaba in ziua x, cate intalniri ai avut!? si cum a mers treaba acolo. Pentru cine are nevoie de un boost e moment ca sa poata trece peste anumite perioade aplicatia e excelenta. Dar nu trebuie sa te bazezi pe ea pentru o perioada lunga de timp pentru ca devine nociva si nu te ajuta la nimic.
Send Me To Heaven. Charlotte Nilsson castiga in 1999 Eurovisionul cu melodia „Take Me to Your Heaven”. Insa de la o exprimare metaforica pana la aplicatia Send Me To Heaven e o cale foarte lunga. La inceput crezi ca e vreun counter al faptelor bune sau vreo aplicatie care iti da niste emotii pozitive constructive. Ideea din spatele aplicatiei e mai simpla.
Cat de sus poti sa iti arunci telefonul? Asta e intrebarea vitala la care raspunde aplicatia si te ajuta sa raspunzi. Rostul sau e unul greu de inteles, mai ales daca ai in buzunar telefoane scumpe. Cine vrea sa arunce telefonul in aer, cat mai sus, doar ca sa fie intr-o aplicatie si sa inregistreze vreun record anonim??
TweetPee. In topul celor mai nereusite si bizare aplicatii se afla cu siguranta si TweetPee. E regele si regina la un loc la prostie si la stupiditate. E o aplicatie simpla si cu o idee destul de buna, dar nu implementata asa. De cate ori copilul face un pipi in pantaloni, scutece primesti un Tweet instant. E un senzor care „citeste” umiditatea si te anunta cand cel mic a avut un „accident”. Ce e mai ciudat este ca parintele poate da si retweet, adica sa impartaseasca si cu altii momentul destul de stanjenitor cand copilul nu a mai putut si a facut ce fac toti micutii.
Will You Marry Me?. De ce sa te mai obosesti si sa te stresezi inutul cu o cerere in casatorie in fata persoanei iubite cand poti sa spui acelasi lucru cu o… aplicatie. Pe ecran ai si o cutie cu inel, alegi usor tipul de inel din cutie, inchizi cutia cand ai inelul perfect. Ai setat totul ii dai in mana iubitei telefonul si ai terminat. Ea da un swipe lejer de toata frumusetea si descopera inelul. La final celebrele optiuni Yes-No pot sa aduca bucurie sau regret pe chipul pretendentului.