In secolul 21 oboseala e ceva obisnuit. Nu conteaza in ce domeniu lucrezi, nu conteaza ce faci, oboseala va aparea in viata ta, si asta mai repede decat te astepti. Oboseala apare de multe ori pentru ca nu avem grija de noi, nu stim sa spunem nu si vrem sa facem o multime de lucruri ca sa impresionam sau sa castigam ceva mai bine.
Chiar daca un anumit tip de oboseala trece mai repede si dupa cateva ore de somn suntem fresh si gata de alte sarcini, de munca sustinuta, mai intervine si oboseala cronica. Oboseala cronica poate produce schimbari in corpul nostru, va fi mereu un obstacol in calea indeplinirii atributiilor de la locul de munca. Totusi aceasta oboseala poate fi prevenita sau „tratata” foarte simplu.
In momentul in care vrei sa faci mai multe lucruri decat poti intervine si oboseala. La inceput randamentul tau incepe sa scada, eficienta este si ea la un nivel minim, iar organismul nu mai raspunde la comenzi asa cum o facea inainte. Cand esti obosit nu prea ai ce sa faci si trebuie sa te odihnesti, sa te relaxezi, sa dormi. Doar asa poti sa iti reiei activitatea si sa incerci sa redevii productiv.
Cateodata iti iese, dar in cele mai multe scenarii nu stii cum sa abordezi aceasta problema delicata. Asta si pentru ca oboseala se manifesta diferit in functie de organism, de ce facem in fiecare zi, nu avem o reteta universala pentru a combate oboseala. Ce avem totusi sunt niste sfaturi de care putem tine cont, sfaturi foarte utile daca te confrunti mereu cu oboseala cronica.
Incepe ziua cu un mic-dejun sanatos. In primul rand nu sari peste aceasta masa. E obligatoriu sa mananci dimineata. In al doilea rand e important si ce mananci. Un mic-dejun sanatos, plin de vitamine si minerale, poate si putini carbohidrati bun te va ajuta sa iti pastrezi starea de bine, sa te concentrezi usor si sa fii activ multe ore dupa ce termini de mancat. Si te ajuta sa te simti in regula si din punct de vedere psihic. Nu ar strica sa ai si proteine ca sa rezisti la munca sustinuta si cateva fructe preferate, ca sa iti iei energia necesara pentru toata ziua. Plus cat mai mult lichid, de preferat sucuri naturale proaspete.
Nu sta pe scaun toata ziua. Da, avem un job la birou si trebuie sa ne facem treaba. Dar asta nu ne impiedica sa ne mai ridicam, sa ne miscam, sa mai vorbim cu un coleg, sa mai bem un pahar de suc sau de apa. Orice fel de miscare ajuta enorm la circulatie, scapi si de oboseala si iti mentii eficienta in indeplinirea unor sarcini dificile.
Mananca o cina usoara. Nu te culca cu stomacul plin. Chiar daca iti e foame incearca sa ai pe parcursul zilei multe gustari, mananca echilibrat si evita mesele bogate. Seara poti manca niste fructe, o salata, putine paste cu legume proaspete, putin peste. Oricum ceva usor, care se digera rapid si lasa organismul sa se relaxeze in timpul somnului. Nu te culca nici fara sa mananci nimic. Un stomac complet gol va determina o scadere a energiei pe care o vei avea dimineata. Echilibrul e cheia daca vrei sa nu te simti obosit mai mereu.
Atentie la cafeina. Putem bea o cescuta de cafea dimineata ca sa avem energie pentru intreaga zi, insa prea multa cafea duce la instalarea oboselii. Cel mult doua „portii” de cafea nu prea tare pe zi sunt suficiente. Daca totusi vrem energie o putem lua din fructe, dintr-un meniu variat de-a lungul zilei si din relaxare cand simtim ca nu mai facem fata la sarcinile avute.
Poti inlocui cafeaua cu un ceai verde, negru, dar in cantitati mai mici si doar daca il suporti. Ceaiul are si el cafeina, insa nu e atat de puternica si de concentrata precum cea din cafeaua „tare” pe care obisnuiai sa o bei zi de zi.
Dormi suficient. Ca sa nu fii obosit mereu trebuie sa dormi bine toata noaptea. Incearca sa ai cel putin 8-9 ore de somn, recomandat ar fi 10 ore. Nu te culca prea tarziu, renunta la ecrane inainte de somn si nu iti lasa telefonul cu toate notificarile pornite si noaptea.
Ziua poti sa atipesti vreme de 30 de minute, cel mult, 10 minute ar fi recomandat ca sa iti refaci energia pierduta in primele ore ale zilei. Nu dormi prea mult ziua pentru ca s-ar putea sa te trezesti si mai obosit.
Cat mai multe exercitii fizice. Nu spune nimeni sa facem fitness pe unde putem, dar si 15 minute de mers pe jos ne poate ajuta sa avem energie suficienta pentru inca o perioada de timp. Planifica in fiecare zi cateva minute de exercitii fizice, acasa, la o sala de fitness, daca ai posibilitatea. Incearca sa te tii de acest program si vei observa cum oboseala dispare.
Relaxare, relaxare, relaxare. Cand esti stresat obosesti mai repede. Incearca sa controlezi stresul si situatiile stresante prin yoga, meditatie, printr-o gandire pozitiva sau prin implicarea in activitati fizice. Relaxarea e sursa de energie de fiecare data, creierul nu mai este atat de stresat sa faca de toate intr-o perioada foarte scurta. Prin relaxare iti imbunatatesti si starea de spirit si reusesti sa termini tot ce ti-ai propus.