Londra este unul dintre cele mai vizitate orașe din lume, iar peste 20 de milioane de turiști ajung în metropola britanică. Sunt mai multe motive pentru care Londra este un oraș atât de popular, de la istoria bogată, diversitatea culturală, arhitectura superbă și numeroase moduri în care te poți distra.

La ultimul recensământ realizat în 2019, Londra avea 8.9 milioane de locuitori, însă orașul este aglomerat și de faptul că foarte mulți turiști îl vizitează indiferent de perioada anului. În rândurile următoare, te invităm să descoperi de ce este Londra un oraș atât de atractiv pentru turiști.

Numărul mare de obiective turistice

Londra impresionează prin numeroasele atracții turistice pe care le are. Printre cele mai populare sunt Big Ben, Palatul Buckingham, Westminster Abbey, dar și unele care au fost introduse în Patrimoniul Mondial UNESCO precum Tower of London și Royal Observatory. În plus, în Londra se află și unul dintre cele mai apreciate muzee din lume, British Museum, care găzduiește o serie de opere remarcabile. De asemenea, Muzeul de Istorie Naturală din Londra este, de asemenea, un obiectiv de vizitat. Iar Londra se remarcă și prin parcurile pe care le are, cele mai populare fiind Hyde Park și St Jame’s Park.

Este o capitală multiculturală

Londra este un oraș în care sunt vorbite peste 300 de limbi, ceea ce îl face deosebit de primitor pentru turiștii din toate națiunile. De altfel, Londra găzduiește a doua cea mai mare populație de imigranți din lume, după New York. Având în vedere numărul mare de imigranți ce se află în Londra, foarte mulți turiști vin în vizită la rude. Astfel, ei reușesc să îi vadă pe cei dragi, evită să achite costuri mari pentru cazări, dar în același timp descoperă și acest oraș magnific.

Distracția este la ea acasă în Londra

Londra mai este recunoscut și ca fiind un oraș potrivit în care să mergi dacă dorești să te distrezi indiferent care ar fi preferințele tale. Dacă ești fanul sportului, poți merge la meciuri de fotbal din Premier League pe terenul unor echipe ca Arsenal, Tottenham ori Chelsea. Spre exemplu, printre artiștii care vor concerta în perioada următoare în Londra se află Guns N’ Roses, OneRepublic, Arctic Monkeyes, Madonna și Blur. În plus, Londra este un oraș ideal și pentru amatorii de poker.

În această metropolă au loc constant turnee live de top, într-un mediu 100% legal și profesionist. Un exemplu cât se poate de relevant în acest sens este faptul că 888poker revine cu un nou festival live în perioada 18-29 octombrie, după primele două care au avut deja loc în cursul acestui an, în februarie și aprilie. Desigur, ca și până acum, vor rula o mulțime de sateliți de calificare pe platforma de poker online a operatorului, cu buy-in-uri pentru toate buzunarele, astfel încât orice client să aibă șansa să participe la un eveniment unic.

În Londra sunt peste 1.000 de baruri

Londonezii mai sunt cunoscuți și pentru faptul că le place berea, iar acest lucru este evidențiat și de faptul că în oraș se află peste 1.000 de bere. Câteva dintre ele au o vechime de cel puțin 400 de ani, ceea ce spune totul despre pasiunea pe care britanicii o au pentru bere. Așadar, foarte mulți turiști fac și pauze de bere în timp ce vizitează orașul.

Mâncarea este foarte diversificată

Datorită faptului că în Londra sunt numeroși oameni din culturi diferite, acest lucru a făcut ca metropola să fie una în care se poate mânca excelent. De la restaurante cu stele Michelin până la locații de street food, peste tot vei găsi ceva interesant, indiferent care ar fi preferințele tale ori care ar fi bugetul tău. Spre exemplu, în Londra se află câteva dintre cele mai bune restaurante indiene din lume.

Având în vedere că în Londra sunt peste 650 de mii de indieni, conform cifrelor oficiale, este de înțeles de ce în oraș sunt atât de multe restaurante cu specific. Dar în Londra sunt și numeroase restaurante cu mâncare asiatică, însă la fiecare colț vei găsi și clasicul Fish and Chips.

Londra are și numeroase clădiri noi impresionante

Pe lângă clădirile vechi cu o istorie bogată, Londra se remarcă și prin arhitectura modernă. Un exemplu este turnul The Shard, care are 309.6 metri, fiind cea mai înaltă clădire din Marea Britanie și a șaptea din Europa. A fost inaugurat în 2012, iar de la etajul 72 este un view point superb. The Gerkyin (30 St. Mary Axe) este un alt tur emblematic din Londra, cu o înălțime de 180 de metri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *