Industria turistica a fost grav afectata de pandemia de COVID-19. Mai bine de un an si jumatate toti operatorii turistici au pus lacat pe agentii, nu s-a mai circulat nicaieri, au fost anulate toate concediile deja programate. De cateva luni, in 2021, de cand a inceput si vaccinarea si numarul cazurilor noi globale a mai scazut s-au redeschis granitele cu anumite restrictii si turismul a inceput sa mearga.
Nu va mai fi ca inainte cel putin o perioada, nu se stie cat de lunga, insa industria turistica poate sa spere la o revenire in forta odata ce nu vom mai avea nici restrictii de calatorie pe nicaieri. Si va fi foarte greu sa atragi acelasi numar de turisti ca inainte. Daca vrei sa ai iarasi hoteluri pline si terase pline, restaurante si cluburi cautate trebuie sa schimbi radical strategia…
Turismul in 2021 e intr-un trend ascendent dupa dezastrul din 2020, cand nimeni nu a circulat aproape nicaieri din cauza pericolului infectarii cu SARS-CoV-2. Fiecare patron din turism si-a redefinit strategia pe termen scurt si incearca sa isi cucereasca clientii cu oferte si discounturi bune, cu servicii de calitate si conditii perfecte pentru orice vacanta in siguranta.
Strategiile de dinainte de pandemie trebuie regandite pentru a putea rezista pe o piata si mai complicata decat inainte de momentul 2020. Asta pentru ca avem din start turisti un pic mai reticenti la achizitionarea de pachete, mai pretentiosi si mai preocupati de siguranta lor si de prevenirea imbolnavirilor. Ce ai putea sa schimbi pentru a ajunge mai repede la turisti in 2021?
Investeste in sistemul de booking de pe mobil. In 2021 peste 2.14 miliarde de oameni si potentiali clienti vor cauta sa cumpere servicii de orice fel si produse, pachete turistice chiar in timp ce stau pe telefon, cat sunt in miscare. Acum clientii moderni vor sa caute, sa planifice si sa rezerve vacantele direct de pe telefon. Ai nevoi de un site adaptat pentru mobil, responsive, de o varianta speciala pentru mobil, cu tot ce vine la pachet cu aceasta mutare. Dezvolta o aplicatie pentru mobil care functioneaza pe orice dispozitiv portabil si incearca sa o aliniezi standardelor de calitate pe care le vezi la marile companii din aceasta nisa.
Promoveaza rezervarile directe. Da, poti sa primesti clienti si din terte aplicatii web si de mobil, dar e mai bine sa ai rezervari directe. Clientii au incredere mai mare in rezervarile directe, ai o alta relatie cu ei, ajungi sa ai clienti care revin si anul urmator pentru ca au fost multumiti de experienta de booking direct. Mizeaza pe aceasta varianta si incearca sa transformi experienta de booking direct in asa fel incat sa fie simpla, intuitiva, rapida, sa fie cineva care se ocupa mereu de actualizari si de confirmari pe loc, sa nu lasi clientul sa astepte. Plus ca nu ii dai ocazia turistului sa se razgandeasca intre timp si e foarte bine pentru afacerea ta😊.
Introdu in ofertele tale pachete de tip „calatoreste ca un localnic”. Daca in trecut aveai turisti care plecau in vacanta ca sa „vada” o destinatie si cam atat, astazi ei vor experiente imersive, vor sa traiasca, sa descopere cultura si viata din locurile vizitate. Include in pachetele turistice degustari de bucate locale, discutii cu localnicii si participarea la evenimente culturale, mizeaza mai mult pe specific decat pe ceva general. Cauta sa le oferi turistilor o experienta completa si sa inteleaga pas cu pas ce inseamna tara, orasul respectiv din toate punctele de vedere, sa traiasca macar o zi, doua, trei exact cum traiesc si localnicii de acolo.
Nu uita de turistii care pleaca in vacante cu treaba. Foarte multa lume calatoreste in interes de afaceri. In trecut turistii care mergeau undeva pentru business mai stateau cateva zile sa se bucure de relaxare, insa acum acesti turisti ajung sa isi extinda calatoriile si cu mai multe saptamani pentru ca e mai ieftin poate si e mai convenabil. Poti sa ai pachete turistice in care totul e aranjat si pregatit pentru calatorii mai lungi in interes de afaceri si in care turistul se poate ocupa de ce are de facut fara sa isi faca griji de alte lucruri, ele sunt deja planificate si organizate pentru el.
Introdu in oferte circuitele si pachetele de tip „Skip the Line”. Acest tip de turism e bun pentru cei care calatoresc in grupuri mari, nu vor sa stea la cozi si sa piarda timp pretios, platesc ca sa evite orice fel de stat la coada. Ai grija insa sa le pregatesti din timp si sa incerci sa ai mereu pachete disponibile ca sa nu ajungi sa ai clienti care pleaca imediat la competitie in cautare acestui tip de oferte.