Dislexia este una dintre cele mai comune tulburari neuro-cognitive intalnite la nivel global. Statistici recente arata faptul ca peste 20% din populatie are deja aceasta tulburare, 80-90 de procente dintre cei care au dificultati de invatare se confrunta cu dislexia. Nu e vorba despre o afectiune, deci nu se va vindeca niciodata, e doar o tulburare de invatare ce duce la dificultati de citire pentru ca sunetele nu sunt identificate in mod corect si raportarea la litere si cuvinte, decodarea, este imposibila. Zonele creierului care proceseaza limbajul sunt afectate de dislexie.
Pacientii care au dislexie au un nivel normal de inteligenta, au o vedere normala. Dislexia poate sa se manifeste la copii, la adolescenti, chiar si la adulti. Copiii pot sa mearga la scoli speciale si sa le termine fara probleme, daca au ajutorul de specialitate necesar parcurgerii unei forme de invatament. De foarte multe ori, dislexia nu e diagnosticata in copilarie si de abia in viata de adult apare si diagnosticul care are potentialul de a distruge vieti. Adultul cu dislexie va incepe sa aiba probleme in acomodarea la viata normala si in gasirea unui loc de munca, in desfasurarea activitatilor de zi cu zi.
Simptomatologia asociata dislexiei e foarte greu de observat si de identificat in mod corect. Pana la inceperea scolii copilul o poate avea, dar nu ai niciun semn care sa iti dea de gandit. De obicei, primii care isi dau seama ca lucrurile nu sunt in regula sunt invatatorii si profesorii. Cand copilul incepe sa invete si sa citeasca este evidenta dislexia.
Inainte de inceperea scolii semnalele clare care te trimit la medic cu micutul sunt: vorbeste mai tarziu decat alti copii, invata cuvinte noi foarte incet, formeaza cuvinte greu, incet, apar confuzii frecvente, nu isi aminteste sau nu stie sa numeasca literele, numerele, culorile, nu poate invata poezii, nu poate participa la jocuri ritmate.
Odata ajuns la scoala simptomatologia e identificata la clasa: copilul nu poate citi bine, nu intelege si nu proceseaza corect ce aude, nu gaseste cuvintele corecte si nu raspunde la intrebari, nu formuleaza corect sau deloc raspunsurile, nu isi aminteste o secventa in care s-au intamplat lucrurile, nu face diferenta intre litere si cuvinte, sunete, ceea ce vede, nu pronunta deloc sau incorect cuvinte noi, nu stie sa scrie corect, citire si scriere lenta, extrem de lenta, evita sa citeasca.
Tinerii si adultii cu dislexie stiu ca au o problema atunci cand: au dificultati de citire, inclusiv cu voce tare, cand citesc si scriu foarte greu, cand nu pot scrie corect, cand evita activitati ce implica cititul, cand pronunta gresit cuvinte, cand nu inteleg expresii, glume, idiomuri, nu pot rezuma usor o poveste, o intamplare, nu pot invata limbi straine, nu pot memora usor, nu pot rezolva usor probleme simple de matematica.
Cauzele dislexiei ar putea fi legate de mediul familial, de genetica. Practic apare o gena care afecteaza capacitatea creierului de a procesa limbajul si citirea. Se adauga factorii de mediu in anumite circumstante. Factorii de risc sunt nasterea prematura, greutatea corporala scazuta la nastere, expunerea in timpul dezvoltarii intrauterine a bebelusului la nicotina, droguri, alcool, infectii care afecteaza dezvoltarea creierului copilului, diferente la nivelul creierului manifestate de abia dupa nastere.
Daca nu e identificata la timp si nu e tratata, dislexia duce la dificultati mari de invatare si de adaptare, la probleme sociale, la probleme de comportament, anxietate, agresiune, insigurare. I viata de adult, dislexia poate duce la probleme de intelegere, de citire a documentelor, la probleme economice, sociale, educationale cu niste consecinte foarte importante pentru individ.
Copiii cu dislexie risca sa fie hiperactivi, sa aiba deficit de atentie, comportamente impulsive frecvente.
Diagnosticarea dislexiei este dificila. Se iau in considerare dezvoltarea copilului, problemele educationale, istoricul medical, genetica, viata de acasa. Se apeleaza si la chestionare, la teste realizate in conditii speciale pentru a vedea cum functioneaza vederea, auzul, creierul. Testarea psihologica joaca si ea un rol important in diagnosticarea corecta, la fel si testarea abilitatilor academice, testele de citire.
Tratamentele pentru dislexiei sunt inexistente, cel putin cele medicale. Nu ai cum sa modifici o anomalie din creier ce duce la dislexie. Se pot aplica tehnici educationale pentru ajutarea pacientului cu dislexie, testari psihologie si consiliere, se folosesc metode ce implica auzul, vederea, atingerea.
Parintii pot sa isi ajute copiii sa faca fata dislexiei si sa aiba o viata cat se poate de normala in conditiile date prin folosirea de foneme, prin citirea cu voce tare, prin implicare in procesul de intelegere si de invatare a unor cuvinte, a scrierii si a sunetelor, prin incurajarea citirii cat mai dese. Un specialist in dislexie va ajuta sa simplificarea procesului de adaptare si de invatare.
E foarte important si suportul emotional indiferent de varsta pacientului cu dislexie. Dislexia este o tulburare care ar putea speria adultul, tanarul si ar putea influenta in mod negativ viata copilului. Atat specialistii, cat si parintii ar trebui sa fie gata oricand sa acorde suport emotional si sa sustina toate incercarile pacientilor de a face progrese, indiferent cat de mari sau de mici vor fi…