RATB

Distimia sau depresia nevrotica, afectiunea psihica pe care nu ai voie sa o neglijezi

Distimia este o boala care merita mai multa atentie din partea noastra daca nu vrem sa avem probleme mari din cauza ei

Depresia poate sa apara oricand in viata noastra si este o afectiune psihica usor de tratat si de depasit, cu ajutorul specialistilor. In lumea medicala se cunosc mai multe tipuri de depresie, fiecare cu o serie de caracteristici care le individualizeaza. Un tip diferit de depresie este distimia.

Tulburarea depresiva persistenta sau distimia/depresia nevrotica, este un tip de depresie pe care odata ce ai ajuns sa o ai te vei chinui cu ea luni intregi. De la pierderea interesului pentru activitati obisnuite, de zi cu zi, pana la lipsa de speranta si productivitate redusa, stima de sine scazuta, toate pot fi pe lista manifestarilor acestei afectiuni periculoase. Durata sa este de cel putin doi ani si poate sa influenteze deciziv viata profesionala si personala.

Spre deosebire de depresia obisnuita, distimia nu dispare asa de usor, chiar si cu tratamente sau diverse forme de terapie. Intensitatea trairilor pe care le ai se schimba in timp, apar si episoade de depresie cronica, ceea ce agraveaza simptomatologia asociata cu distimia. Din momentul in care s-a instalat, distimia poate sa nu dispara ani la rand, mai ales daca nu este diagnosticata rapid si nu se primesc si tratamentele adecvate.

Cele mai comune simptome pentru depresia nevrotica sau distimie sunt lipsa de speranta orice s-ar intampla, tristetea exagerata, fara vreun motiv intemeiat, oboseala cronica si lipsa de energie. Se adauga critici dure la adresa propriei persoane, incapacitatea de a mai face multe lucruri, dificultatile de concentrare, deciziile luate foarte greu, iritabilitatea si furia excesiva, productivitatea scazuta, evitarea activitatilor sociale. Uneori apar sentimente de vina si de ingrijorari legate de trecut, dispare pofta de mancare sau apare un apetit prea mare, apar si probleme legate de odihna de peste noapte.

Cauzele distimiei nu sunt cunoscute pe deplin. Cu toate astea oamenii de stiinta au mers de multe ori pe cateva cauze probabile cand au vrut sa puna un diagnostic corect. Diferentele biologice ar fi o cauza, apar modificari fizice la nivelul creierului, chimia creierului e o alta, neurotransmitatorii pot sa aiba probleme de functionare si de interactiune. Mostenirea genetica si anumite gene care determina aparitiei acestui tip de depresie ar putea sa fie o cauza a distimiei. Dar si viata de zi cu zi si evenimentele traumatice vor determina, in anumite circumstante, aparitia depresiei nevrotice.

Primele semne ale distimiei apar in copilarie, in tinerete si la inceputul vietii de adult. Factorii care determina aparitia distimiilor pot fi multi. De exemplu, rudele care au avut si ele distimie pot sa conduca in mod clar la aparitia unui caz de depresie nevrotica, stresul major din viata sau personalitatea deosebita, iata alti factori care duc la distimii.

La capitolul preventie nu avem o reteta pentru a evita depresia cronica. Singura metoda de prevenire e diagnosticarea timpurie a afectiunii, inca din copilarie, si tratarea adecvata. Mai putem sa ne folosim de controlul stresului, de imbunatatirea increderii in sine, de tratamente prescrise corect de la primele semne.

Diagnosticarea distimiei este destul de usoara. Se recomanda examen clinic, analize medicale uzuale, evaluare psihologica. In urma evaluarii rezultatelor de la toate analizele medicul de specialiatate poate lua o decizie si stie si ce tratament sa prescrie. Diagnosticul este pus de un medic psihiatru sau de un psiholog cu experienta vasta in domeniu.

Tratamentele pentru depresia nevrotica sunt medicamentoase si bazate pe psihoterapie, pe discutii. Tipul de tratament prescris depinde de severitatea simptomatologiei, de preferintele personale, de raspunsul pacientului la anumite tratamente, de metodele de tratament folosite si in trecut, de toleranta la medicamente, de problemele emotionale existente.

Tratamentul medicamentos incluse inhibitori selectivi ai serotoninei, antidepresive puternice, antidepresive usoare, in functie de faza afectiunii in care te afli.

Psihoterapia este de ajutor in depresia nevrotica, se foloseste terapia cognitiv comportamentala de multe ori, excelenta pentru a constientiza problemele tale si a trece mai usor peste ele si peste depresie. In urma sedintelor de psihoterapie pacientul cu distimie isi va putea schimba comportamentele care duc la depresie, le va inlocui cu o gandire si comportamente pozitive, va identifica modalitati noi si eficiente de a face fata schimbarilor de stare de spirit.

Plus ca interactiunile cu ceilalti vor fi normale, nu se va mai feri de interactiunea sociala, va prelua controlul asupra vietii sale, furia si lipsa sperantei vor disparea treptat din viata pacientului.

Exit mobile version