Copilul trebuie lasat sa mai si greseasca si sa se descurce de unul singur

Sa fii parinte e greu, mai ales daca esti la primul copil. Pentru ca tii mult la el, si e firesc sa fie asa, nu te poti abtine sa il protejezi si sa ii asiguri tot ce are nevoie pentru o viata linistita si cat mai frumoasa. Numai ca aceasta protectie permanenta pe care vrei sa o asiguri micutului s-ar putea sa fie un bumerang si sa ii faci mai mult rau.

Ajungi sa fii un parinte prea protector, desi ai doar intentii bune, si asta nu e bine nici pentru tine, nici pentru copil. Efectele negative ale unei griji prea mari fata de copil se rasfrang inclusiv in viata de adult de mai tarziu, asa ca ar trebui constientizate inainte de a fi prea tarziu.

Un parinte prea protector e usor de „reperat”. E acel parinte care intelege protejarea copilului intr-un mod exagerat. Practic micutul nu poate face un pas fara ca parintele sa intervina in viata sa si sa incerce sa ii dea o directie care crede el ca e buna, sa il ajute, desi nu are nevoie mereu.

Parintele prea protector vrea mereu sa se asigure ca micutii sai nu sunt raniti emotional sau fizic, nu ii da sansa copilului sa experimenteze diverse probleme care apar in viata si sa aiba si esecuri, sa fie nefericit, sa aiba experienta negative.

Un copil cu un parinte prea protectiv va incerca sa isi multumeasca parintele si va fi un om de succes, cel putin in viziunea parintelui. Decizia nu va fi de fiecare data a copilului, ci va reveni parintelui, restrictiile impuse vor fi din ce in ce mai multe doar pentru a mentine copilul pe directia dorita. In loc sa ai un copil care e in stare sa ia propriile decizii, sa fie autonom, sa exploreze, vei avea un copil care va depinde mereu de un adult si care va fi tinut intr-un glob de sticla, ferit de orice fel de probleme.

Si efectele negative nu se opresc aici… Viitorul tanar va fi afectat intr-o multime de moduri din cauza comportamentelor deplasate ale parintelui prea protector.

Stima de sine scazuta si incredere zero in potentialul sau. Parintii care isi inconjoara copiii cu multa atentie si dragoste si nu ii lasa sa experimenteze viata spera sa le arate micutilor sau tinerilor cat de importanti si de valorosi sunt. Daca esti monitorizat si protejat mereu nu vei avea cum sa iti dezvolti o stima de sine „sanatoasa” si nu vei putea face niciun pas fara sa iti pui la indoiala increderea in propriile forte.

Copilul are nevoie sa isi dovedeasca siesi ca poate face mai multe lucruri si sa poate sa obtina ce doreste. Nu vei avea un copil care reuseste prea multe in viata daca nu ii dai ocazia sa faca tot ce doreste si sa mai si greseasca.

Prea multa protectie din partea parintilor poate duce si la depresie si anxietate. Daca esti un parinte prea protector vei avea un tanar prea sensibil, cu probleme mari psihologice. De la anxietate la depresie, toate ii vor transforma radical viata de adult. Anxietatea sociala va fi alimentata inca din copilarie, cand micutul va cere aprobare de la parinti de fiecare data cand vrea sa faca ceva, cand parintele nu va permite nicio miscare fara sa verifice ce se intampla.

Si in adolescenta parintii pot fi prea protectori si pot influenta negativ viata tinerilor. Vin mereu cu sfaturi, cu opinii, incearca sa se implice prea mult in viata copilului fara sa isi dea seama cat de rau ii fac. Asa copilul va cere mereu ajutor si va fi anxios si depresiv cand se va confrunta cu o situatie mai complicata in viata sa.

Prea multa protectie din partea parintilor duce la comportamente deviante. Cand ajung sa fie adolescenti si sa scape de sub „papucul” parintilor, copiii care au avut parinti prea protectori cand au fost mici tind sa faca tot ce vor si sa se implice in activitati periculoase, daunatoare pentru sanatatea lor.

Toate refularile din copilarie sunt acum „rascumparate”, tinerii nu stiu ce riscuri isi pot asuma si ce nivel de risc pot sa suporte de vreme ce parintii le-au controlat viata ani intregi. Asa ca se va ajunge usor la comportamente deviante si la o imposibilitate de intelegere cu un tanar apartinand unui parinte prea protector.

Perfectionismul, o reactie fireasca si negativa la prea multa protectie. Este deja clar faptul ca parintii prea protectori dezvolta tendinte narcisistice in raport cu micutii lor. Parintii vor sa fie perfect tot timpul, nu ezita sa aplice pedepse si sa puna presiune pe copii chiar si atunci cand nu e cazul.

Ca sa fie acceptati si iubiti de parinti copiii incep sa tinteasca perfectionismul in orice si sa incerce sa fie cei mai buni peste tot. Mai tarziu, cand sunt tineri, copiii cu parinti prea protectivi pot sa fie perfectionisti pana la extrem intr-o incercare de a avea control din nou asupra vietii lor. Se ajunge la un perfectionism disfunctional care cauzeaza probleme mari in relatiile interpersonale, de vreme ce nimeni nu va fi perfect, partener ori prieten.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?