
Cand iti cauti un loc de munca te gandesti in majoritatea cazurilor la un job bine platit in IT, in marketing, poate in industrie. Insa si politica poate oferi joburi excelente si bine platite daca stii ce anume sa alegi si daca iti doresti sa te implici serios in viata politica, sa faci parte dintr-un partid.
Pe langa faptul ca vei putea contribui la imbunatatirea vietii cetatenilor, in politica poti gasi o multime de oportunitati si te poti afirma mai ales in situatia in care ai si o anumita aplecare spre politica.
De la inceput trebuie sa se faca o diferenta intre a avea un job in politica si a deveni politician. Nu oricine se implica in politica ajunge si politician. Sunt multe locuri de munca in politica pe care le poti avea si care nu fac altceva decat sa contribuie la mersul firesc al lucrurilor in acest domeniu.
Ca orice alt domeniu si politica are nevoie de oameni care sa asigure partea de comunicare, de marketing politic, care sa se implice in campanii si sa incerce sa ofere consultanta sau cele mai bune idei pentru a castiga alegeri.
Pe langa faptul ca te implici direct in viata unei comunitati prin actiunile tale ai si salarii destul de bune, poti descoperi ce iti place sa faci si lucrezi cu oameni profesionisti, care iti pot dezvalui din secretele politicii. Multi politicieni actuali au pornit de la joburi in politica si au ajuns oameni respectabili pe scena politica, asa ca nu e niciodata prea tarziu sa intri in acest domeniu si sa vezi cum te descurci. Care ar fi cele mai bune joburi din politica?
1. Voluntar sau intern. Desi s-ar putea sa nu fii platit deloc sau prea putin, experienta pe care o castigi lucrand pentru un partid, pentru un candidat, un politician e cea mai importanta. Munca de birou va fi a ta o perioada, dar daca esti bun si te implici poti face parte din echipa de campanie, poti sa activezi in diverse structuri de care e nevoie in partid, inveti mult si ai doar de castigat.
Salariul nu e foarte mare, deci nu te astepti sa faci o mica avere din astfel de joburi, ai cam 14 dolari pe ora, dar lucrezi mereu cu oameni exceptionali si poti sa te dezvolti, sa incepi sa intelegi cum functioneaza politica, de ce e important politicianul in viata comunitatii, in existenta unei tari.
2. Asistent legislativ. El va ajuta pe partea de comunicare si administrare, se lucreaza direct pe legislatie, cu legi si cu interpretarea lor. E multa munca de birou iarasi, te concentrezi pe un subiect anume si faci cercetare, analizezi legislatia si vezi care ar fi perspectivele din care poate fi abordata. Pentru ca lucrezi cu legislatia faci si raportari, urmaresti legi pe masura ce trec prin procesul legislativ, incerci sa vezi care pot fi cele mai bune moduri de a fructifica o lege.
Pe partea de comunicare vei raspunde la e-mail, la intrebari din partea celor care vor sa stie mai multe despre legislatie si ce face un partid in sensul asta, vei asigura legatura intre alegatori si partid, politician. Daca vrei o cariera in politica e un job de la care trebuie sa pornesti, esti platit destul de bine, 40 de dolari pe ora, in medie si ai ce invata mereu.
3. Analist politic. Analistul politic va lucra pentru guverne, pentru legiuitori, pentru candidati. El este omul care stie toate detaliile despre politici si politica, lucreaza din greu pentru a indentifica, a implementa sau crea politici si programe. Analiza si cercetarea sunt doua dintre abilitatile importante ale acestui job.
In calitate de analist politic te poti concentra pe anumite lucruri, pe anumite aspecte sau poti sa ai o viziune generalista, sa te concentrezi pe mai multe probleme. Daca iti place sa scrii si sa analizezi, esti atent la detalii si incerci sa nu treci peste nimic pana nu intelegi tot jobul este pentru tine. Vei fi cautat si vei avea salarii mari, vei putea activa in mai multe zone si vei lucra in paralel pentru mai multi clienti.
4. Coordonator al departamentului de comunicare. In politica este foarte important sa comunici corect si la timp. Degeaba ai oameni buni pe comunicare daca nu stii cum sa ii organizezi si cum sa coordonezi comunicarea politica. Aici intervine coordonatorul pe comunicare, care poate scrie discursuri, se ocupa de comunicate de presa, de relatia cu media, concepe newslettere, are grija de social media si de imaginea din online.
El gandeste si implementeaza strategii de comunicare, impreuna cu o intreaga echipa. Castigurile sunt bune, e mult de munca, dar daca iti place ce faci si stii sa vorbesti bine si sa scrii, sa comunici mesaje clare si adaptate tipului de candidat, de partid pentru care lucrezi nu vei avea probleme.
5. Consultant politic si manager de campanie. Sunt doua locuri de munca foarte cautate in politica. Managerul de campanie intra in joc ori de cate ori sunt alegeri si e nevoie de o campanie inteligenta si bine coordonata. El se ocupa de toate detaliile si stie la orice ora ce se intampla in campanie. Managerii de campanie se ocupa de tot ce inseamna dezvoltare, planificare si implementare a unei campanii politice, angajeaza oameni si se ocupa de echipa, de buget, de logistica, de tehnologiile asociate si utile in campanii.
De cealalta parte, consultantii politici sunt alaturi de politicienii care au deja posturi obtinute sau vor sa candideze pentru altele. Nu conteaza daca e politician cunoscut sau unul la inceput de drum, cu totii au nevoie de o strategie, de strangere de fonduri, de planificari, iar consultanta este foarte importanta de fiecare data.
Sa ai pe cineva care te sfatuieste la fiecare pas este deosebit de important daca vrei sa castigi alegeri sau sa ocupi functii importante in politica. E nevoie de experienta multa pentru ambele posturi, joburi, nu oricine are „stofa” de manager de campanie si de consultant politic, ai de muncit sa ajungi pe astfel de posturi. Dar munca iti e rasplatita.