De la inceputul lui ianuarie 2023, subvarianta Kraken sau XBB.1.5, mutatie de COVID Omicron la baza, a inceput sa ameninte intreaga Europa si lume dupa ce numarul de cazuri a crescut alarmant peste tot. Mult mai contagioasa decat alte variante si subvariante din trecut, Kraken are o raspandire accelerata fata de alte variante Omicron. Mai grav este ca in curand ea s-ar putea transforma in tulpina dominanta in intreaga Europa.
Mutatia de COVID Omicron numita Kraken sau XBB.1.5. are o raspandire rapida in SUA, urmand ca in cateva saptamani sa devina tulpina dominanta si in Europa. 38 de tari se confrunta deja cu numeroase cazuri de infectare cu „subvarianta” Kraken, cele mai multe fiind in SUA, cateva, 8%, in Anglia si 2% in Danemarca, cel putin asa se prezenta situatia actualizata la jumatatea lunii ianuarie…
In Romania avem deja trei cazuri de infectare confirmate cu subvarianta Kraken pana la jumatatea lunii ianuarie 2023, un pacient e sugar, si numarul lor e in crestere de la o saptamana la alta. Primul caz de infectare din Romania a fost depista la inceput de ianuarie 2023, la un bebelus.
De cand Omicron a devenit varianta dominanta peste tot in lume, „forma” sa a suferit foarte multe schimbari. Avem subvariantele BA.1 si BA.5, BQ.1 si BQ.1.1, dupa care a urmat si subvarianta din prezent, XBB.1.5 sau Kraken, subvarianta recombinanta.
Se pare ca doua secvente BA.2 s-au unit si au dat nastere XBB.1.5. La randul sau subvarianta XBB e o combinatie intre BA.2.75 si BA.2.10.1.
De altfel, expertii in sanatate au catalogat subvarianta ca fiind cea mai contagioasa din toate cele cunoscute pana acum. Asta pentru ca XBB.1.5 poate sa treaca usor peste raspunsul imunitar al corpului uman si peste anticorpii din infectiile din trecut, chiar si peste anticorpii rezultati in urma vaccinarii.
XBB.1.5 s-a dovedit a fi o combinatie de doua fragmente de variante Omicron. Astfel de subvariante apar cand o persoana e infectata cu doua variante, subvariante sau cand cele doua se intalnesc intr-un mediu contaminat.
De ce e Kraken asa de contagioasa si infecteaza rapid populatia? Are doua avantaje: poate sa treaca usor de anticorpi, se „cupleaza” mai rapid la receptori ACE2-modalitatea COVID-19 de a intra in celule si de a infecta oamenii. Si de vina sunt mutatiile aparute la virus si plecate de la varianta Omicron.
Raspandirea Kraken e atat de rapida astazi si din cauza comportamentului nostru. Nu mai pustam masti cu totii ca in 2020, calatorim mult, ne adunam in spatii inchise, au fost si sarbatorile si am mers acasa, am mers in strainatate si ne-am expus mereu la infectari. Ca sa va faceti o idee despre cat de periculoasa e noua subvarianta Kraken ar trebui sa stiti ca rata de infectare e de 1.6 oameni, deci o persoana infectata va imbolnavi 1.6 oameni la randul sau.
Desi se afla la cateva mutatii distanta de subvarianta BA.5, dominanta vara trecuta, XBB.1.5 este „desprinsa” din varianta Omicron si nu discutam despre o varianta noua de SARS-CoV-2. Este asemanatoare cu subvarinta parinte XBB, ea insasi combinatie intre descendenti ai subvariantei BA.2 care a fost dominanta in primavara lui 2022.
Diferenta fata de XBB este mutatia la proteina spike numita F486P, mutatie ce ofera subvariantei XBB.1.5 posibilitatea sa infecteze rapid oamenii si sa scape rapid de raspunsul sistemului imunitar si de anticorpi. Vestea buna este ca XBB.1.5 are in continuare probleme in a scapa de imunitatea celulara oferita de celulele T „ucigase”, de unde si lipsa unor cazuri severe in urma infectarilor cu subvarianta Kraken.
Alta veste buna este legata de vaccinuri si de medicamentele pentru COVID-19, care vor putea face fata in continuare si vor fi folosite pentru a preveni complicatii si cazuri severe, in cazul vaccinurilor, sau pentru a trata cazurile aparute intre timp, in cazul medicamentelor.
In China, tara care are mari probleme cu infectiile si de unde a pornit totul, pe langa infectii si cu aceasta subvarianta, mai exista doua tulpini Omicron periculoase, BA.5.2 si BF.7, dominante deja printre populatia infectata recent. Deci s-ar putea ca pe viitor sa avem alte probleme si din cauza raspandirii altor subvariante si variante pornite de la infectari multiple si mutatii si mai multe la nivelul virusului.
In continuare se recomanda vaccinarea cu schema completa, cu booster, purtarea mastii in spatiile cu risc crescut de transmitere a bolii si oriunde exista aglomeratie, spatii inchise cu multa lume, la birouri etc. Spalatul pe maini cat mai des, dezinfectarile suprafetelor atinse, pastrarea distantarii sociale recomandate la inceputul pandemiei de COVID-19, monitorizarea starii de sanatate, autoizolarea si tratamentul imediat ce apar simptome, toate se mentin la nivel de recomandari in continuare. Cu atentie sporita si vaccinare putem sa trecem si peste acest val de infectari, care nu mai sunt atat de periculoase precum infectarile din 2020, 2021.
Subvarianta Kraken Omicron ramane in continuare in atentia Organizatiei Mondiale a Sanatatii, mai ales ca avem si sezon gripal agresiv si alte virusuri care circula in sezonul rece si pot incuraja mutatii si infectari multiple…