Gasirea unui job potrivit este mai usoara daca te bazezi pe creativitate

Sa te bazezi astazi doar pe un CV si pe o scrisoare de intentie cand esti fata in fata cu angajatorul sau cu un specialist HR este prea putin. Concurenta de pe piata muncii e uriasa, sunt foarte multi candidati pentru un singur post, procesul de recrutare dureaza din ce in ce mai putin si cei din HR petrec tot mai putin timp cu fiecare aplicare pe care o primesc.

De foarte multe ori nu reusesti sa treci de interviu, incepi sa te gandesti ca nu ai nicio sansa sa iti gasesti un job ideal. Si totusi sunt multi cei care au reusit sa se angajeze in companii mari si sa aiba salarii foarte bune, sa fie chiar si in prezent tot acolo.

Cum treci de interviuri si de specialistii in HR? Raspunsul e simplu. Incerci sa fii creativ si original, sa te bazezi pe imaginatie si pe ce stii sa faci cel mai bine. Cu cat mai multa creativitate, cu atat mai bine, sansele sunt foarte mari sa te angajezi din prima.

In disperarea dupa un loc de munca bine platit si stabil pe viitor viitorii angajati incearca tot felul de „trucuri” ca sa atraga atentia angajatorului sau companiei care recruteaza. Unii schimba formatul tipic in care vedem CV-urile, altii vin cu alte tipuri de raspunsuri la clasicele intrebari din mini-interviuri. Scrisorile de intentie devin si ele „arme” foarte importante in incercarea de a avea un loc de munca intr-o companie unde esti respectat si esti bine platit.

Nu e suficient sa vii cu CV-uri pline, cu design altfel, cu scrisori de intentie foarte bine scrise. Un angajator sau un specialist in HR va vedea ca stii foarte bine sa scrii, ca esti organizat, ca ai talent la scris, la design si cam atat. Daca nu ai facut ceva pana in momentul aplicarii, ceva care sa atraga atentia si sa te califice pentru postul pentru care aplici ai pierdut cursa. Punct.

Cand CV-urile si scrisorile de intentie nu mai sunt pe primul plan in procesul de recrutare singura solutie ca sa ajungi pe postul dorit este sa scoti „armele grele”. Care sunt ele? Creativitatea si imaginatia. Nu de putine ori oameni care nu aveau, aparent, nicio sansa sa treaca de un specialist in HR sau un angajator prea meticulos in procesul de selectie a viitorilor angajati au ocupat jobul dorit mai repede decat si-au inchipuit. Ce au facut? Au gandit „outside the box”, au incercat sa aduca ceva nou, original, sa vina cu o idee creativa care sa spuna ceva despre ei…

Cateva exemple de astfel de idei creative le veti descoperi in randurile ce urmeaza.

1. Tortul salvator. Un candidat a aplicat la un moment dat pentru un post important intr-o companie. Desi s-a straduit sa aiba un CV exemplar si o scrisoare de intentie originala, bine redactate, nu a fost chemat la interviu. Foarte frustrat de ce i se intamplase, candidatul nu a renuntat. In loc sa petreaca ceva timp tot incercand sa se convinga ca el e bun, dar angajatorul sau HR-ul nici macar nu s-a uitat pe CV, candidatul a apelat la arma sa secreta, creativitatea.

A comandat un tort premium si l-a trimis departamentului de resurse umane de la compania de la care nu primise niciun raspuns. Pe tort era si mesajul: „Primiti-ma la un interviu”. Ce s-a intamplat? Candidatul a fost chemat zilele urmatoare la interviu. Surpriza: el a reusit sa treaca de interviu si a fost angajat.

2. Intalnirea cu noroc. Dupa terminarea cursurilor liceale un candidat isi dorea foarte mult sa lucreze pentru o companie. Desi incercase de mai multe ori sa ajunga fata in fata cu un HR din companie nu reusise niciodata sa paseasca in birourile companiei. Pe canalele normale de comunicare candidatul nostru nu a avut nicio sansa.

Intamplator, cat manca ceva intr-un restaurant, a observat un individ purtand un tricou un logo-ul companiei. Imediat l-a abordat si i-a spus cat de mult apreciaza compania la care acesta deja lucra si ca ar dori sa se angajeze acolo. Individul respectiv i-a raspuns ca nu lucreaza in HR, dar ca il va directiona spre cineva din HR.

Candidatul ghinionist a lasat si un numar de telefon pe un servetel si a plecat. La cateva zile de la intalnire a primit un telefon de la departamentul HR si a fost programat pentru un interviu. Nu stim daca a trecut sau nu de interviu, dar ce si-a dorit a obtinut.

3. Prima impresie si o masina. O actrita cu experienta destula in reclame isi dorea un job nou: sa apara intr-o reclama cu masini. Aflase deja ca firma care se ocupa de reclamele cu masini angaja. In loc sa trimita un banal CV si o scrisoare de intentie fada femeia a gandit imediat „outside the box”.

A cautat o fotografie cu masina personala si a trimis-o catre firma care isi cauta actori pentru reclame cu masini, impreuna cu o scrisoare in care detalia cat de mult isi iubeste masina. Atat. Ca sa fie sigura ca va fi pe lista de posibili angajati, la un eveniment privat, unde firma era in centrul atentiei, a stat la o masa la care se aflau si alti angajati ai acesteia.

Nu a primit un feedback imediat la incercarea sa de a impresiona, dar dupa ce firma a angajat alt actor care nu isi facea treaba prea bine ea a fost alegerea preferata de CEO-ul companiei.

4. O melodie cu lipici. O companie avea deja cativa candidati pentru un post important. Unul dintre candidatii la respectivul job, care nu se afla inca pe lista scurta, a vrut sa iasa in evidenta cu orice pret. A renuntat la o scrisoare de intentie clasica si la un CV stufos si a preferat un CV cat mai concis si… o melodie.

A scris un cantec despre companie, l-a inregistrat si l-a urcat pe YouTube. Melodia a fost trimisa unui prieten care lucra deja la compania vizata si acesta i-a dat un play in timpul unei intalniri importante din companie. Dupa ce a trimis si CV-ul si filmuletul, despre care se stia deja, candidatul a fost chemat la interviu si a primit jobul. Dupa ce s-a vazut in companie angajatul, fost candidat, a cantat live melodia in fata tuturor persoanelor importante de acolo.

5. Carti postale si multa creativitate. Un website despre camioane cauta sa angajeze un redactor. Unul dintre aplicanti a trimis un CV, o scrisoare de intentie si… un cadou iesit din comun: carti postale de la punctele unde opreau camioanele si din locurile unde se putea manca.

In toata perioada in care s-a desfasurat procesul de recrutare cartile postate nu au contenit sa soseasca pe adresa companiei si erau toate din locuri unde puteau opri camioanele pentru momentele de odihna obligatorii. Fiecare carte postala era insotita de mesaje scurte, creative, care aveau legatura cu afacerea si cu postul vizat.

Cadourile au fost unice, memorabile. Candidatul a demonstrat interes pentru job si creativitate, asa ca a primit jobul dorit fara probleme.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *