O fila rupta

ByAlexandra

apr. 6, 2020

Am pasit in luminisul din fata mea. Luminisul meu. Din padurea mea. Toata padurea era a mea. O stiam atat de bine incat nicio piatra sau planta nu putea trece neobservata de ochii mei. Cu atat mai putin cercul de foc din fata mea. In centrul lui se afla cineva. O fata. La inceput am crezut ca este prinsa acolo, dar cand si-a ridicat capul, parerea mea s-a schimbat. Ochii ei ardeau de sub genele lungi si negre. In loc de par, un manunchi de flacari se revarsa in valuri pana la mijlocul ei delicat, mangaindu-i in tot acest timp pielea cafenie de pe corp si fata.

Se apropie de mine. Nu puteam sa ma misc. Distanta dintre fetele noastre era de cativa centimetrii. Pentru o clipa m-am pierdut in ochii ei. Dar am revenit cand pupilele i s-au dilatat atat de mult incat se mai vedea doar o dunga subtire de culoare. Nu imi puteam intoarce capul si sincer nici nu vroiam.

-Vei uita ca ne-am intalnit acum si aici. Te vei duce acasa si iti vei urma viata asa cum era pana sa fi aparut eu. Nu s-a petrecut nimic neobisnuit in aceasta padure. Ai inteles?

Soaptele ei erau atat de ademenitoare… Atat de senzuale… Si privind in ochii aceia, acum aproape negrii, vroiam sa fac tot ce imi zicea. Ma simteam vrajit de ea. Am raspuns din instinc. Tot ce imi doream in acel moment era sa ii fac pe plac acelei zeite.

-Da. Totul este perfect normal. am raspuns fiind inca in transa.

O parte mica din mine, si cand zic mica ma refer la una minuscula, nu era vrajita de acea zeita pagana. Acea parte se impotrivea cu toata puterea vrajilor pe care le arunca asupra mea. Dar era o parte mult prea mica pentru aputea schimba ceva.

-Acum inchide ochii. sopti la fel ca prima data.

I-am inchis ascultator si am stat asa cam un minut. Cand i-am deschis am inceput sa ma indrept spre casa. Dar ceva nu era bine. Ma surprinsese sa vad ca nu era nimeni cu mine in padure. Aproape ca ma asteptasem sa vad pe cineva. Ca si cum as fi rupt o foaie dintr-o carte si nu mai intelegeam aproape nimic. Imi aminteam ca nu se intamplase nimic neobisnuit. Dar chiar asa fusese?

Am abandonat gandul cand am intrat in curte. Am remarcat ca se intunecase abia atunci cand am vazut felinarele aprinse si lumina care se revarsa pe geamurile casei. Probabil ca parintii mei s-au cam ingrijorat.

-Robert? striga Rosa din capul scarilor. Pe unde ai umblat? Ai zis ca te intorci devreme si deja s-a intunecat. ma acuza surioara mea.

-Am fost sa ma plimb apoi am facut o tura prin padure. Nu am remarcat ca a trecut atat de repede timpul.

Si cam asta a fost toata conversatia din acea seara. Parintii se culcasera iar Rosa se hotarase sa ma astepte. Jur ca uneori este mai grijulie decat mama. In fine… Am facut un dus, desi nu aveam niciun chef, si m-am bagat in pat. Eram mai obosit decat credeam.

Totul se intuneca rapid. Dar nu era un intuneric oarecare. Simteam ca ascunde ceva. Stiam ca acel intuneric ascunde ceva. Dar nu stiam ce. Era prea dens. Simteam cum ma apasa. Simteam cum corpul imi amorteste. Ma luptam din toate puterule sa scap de acolo. Pentru prima data in viata imi era frica. Frica de necunoscut. Si chiar daca negam asta cu toata fiinta mea, era adevarat.

M-am zbatut asa pana cand alarma telefonului a sunat si m-am trezit gafaind si plin de transpiratie. M-am uitat la ceas. Era 6. M-am dus sa imi fac un dus. de obicei nu faceam dusul dimineata. Dar de data asta chiar aveam nevoie.

Am lasat apa fierbinte sa imi spele transpiratia. Era placut. Imi relaxa muschii intepeniti pe timpul noptii. Asa ceva nu se mai intamplase. De obicei dormeam foarte bine. Se pare ca lucrurile s-au schimbat in ultima vreme.

Am coborat la bucatarie si mi-am pregatit niste clatite. Am scotocit toata debaraua dupa gem, darin final am reusit sa il gasesc. Am terminat de mancat, mi-am pus cartile si caietele in mapa si am plecat. De fapt orele incep la 8:00. Aveam o masina, si aveam si permis, bineinteles. Dar prefer sa plec de acasa cu o ora mai devreme decat sa conduc pana la facultate.

Am ajuns la 8:45. M-am asezat pe o banca din curte si mi-am scos caietul de biologie in speranta ca voi putea sa recapitulez ultimele doua lectii. Se pare ca speranta mea a fost zadarnica. In curte isi facura aparitia prietenii mei. Si sa vezi surpriza! Printre ei era o tipa noua. Avea pielea inchisa la culoare si parul negru i se revarsa in valuri ondulate pana la mijloc. Purta un maieu alb, lung, o fusta scurta si neagra, si bineinteles pantofi cu toc inalt. Era destul de scunda daca purta tocuri si era la aceeasi inaltime cu Andreea.

-Hei, Robert! ma striga Andreea.

M-am indreptat spre ei. Erau foarte veseli. Aproape euforici. Fata cea noua avea un zambet imens pe fata. Era cea mai frumoasa fiinta pe care am vazut-o vreodata.

-Neata! Am pierdut ceva? am intrebat curios.

-Rob, ea este Syella. Syella, el este colegul nostru, Robert.

M-am uitat in ochii ei in timp ce dadeam mana, dar imi evita privirea. Si chiar cand am deschis gura sa o intreb de unde este, a sunat de intrare. Asa ca nu mi-a ramas altceva de facut decat sa mergem la ora, care dura de fapt doua.

Dimineata a trecut repede, iar la pranz Syella si-a facut aparitia in cantina, asezandu-se cu noi la masa. Era singura persoana din cantina care nu avea o tava cu mancare.

-Tu nu mananci? am intrebat-o curios.

-Nu… Nu imi e foame. si dintr-un motiv anume colturile gurii i se ridicara si formara un zambet sincer.

Cand a venit si Alex, am observat ca avea doua tavi. Le puse pe masa si impinse una in fata Syellei.

-Trebuie sa mananci ceva daca vrei sa rezisti pana cand se termina orele. spuse amuzat Alex.

Bineinteles ca toti cei de la masa, adica Andreea si Roxana, i-au dat dreptate. In mica noastra gasca eram doar patru persoane: Alex, Andreea, Roxana si eu. Se pare ca acum trebuie sa o luam in calcul si pe Syella.

Ei bine restul orelor au trecut foarte repede. Mica gasca era foarte entuziasmata de venirea noii tipe. Iar ea parea ca se simte foarte bine in prezenta noastra. Mai putin a mea. Pentru ca de cand ne-am cunoscut, adica de la inceputul zilei, nu m-a privit in ochi nici macar o data. Stiu, nu ar trebui sa conteze, dar conteaza.

Am ajuns acasa pe la 18. Asta pentru ca am mai dat o tura prin padure si mi-am facut si tema la chimie. Ca de obicei, toti se obisnuisera cu plimbarile mele prin padure. Norocul meu ca stau aproape.

Am urcat sa ma schimb, apoi m-am dus sa vad ce am de mancare. Pe masa era un bilet de la Rosa si unul de la mami.

“In noaptea asta dorm la Carmen. O sa ma intorc dupa scoala. Va pup. Rosa.”

L-am pus inapoi pe masa si l-am luat pe celalalt.

“A intervenit ceva urgent si am plecat la Cairo pentru niste afaceri. Ne intoarcem in maxim o saptamana. Sa aveti grija sa nu dati foc la casa pana ajunge Maria. Mami si tati.”

Se pare ca iar am ramas singur. Mi-am facut ceva de mancare si mi-a venit ideea ca as putea sa dau o mini-petrecere in noaptea asta. Daca toata casa e numai a mea, de ce sa nu profit?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?