In primii ani de viata copiii incearca sa descopere lumea, invata multe lucruri, dar ajung sa aiba si multe obiceiuri cel putin ciudate pentru adulti. De la rosul unghiilor la mestecatul de obiecte diverse si repetarea permanenta a cuvintelor auzite in jur, toate sunt obiceiuri normale, dar un pic bizare, pe care le vom vedea la mai toti copiii. In spatele aparitiei lor se afla nevoia de imitatie sau motive stiintifice pe care le poti descifra cu putina documentare si discutii cu medicul pediatru.
Nu ai de ce sa te sperii daca vezi ca micutul incepe sa aiba tot mai multe obiceiuri pe masura ce inainteaza in varsta. Ele apar natural, de multe nici nu e constient si in cele mai multe situatii vor disparea odata cu varstele mai mari. Ca sa stii cand e cazul sa te impacientezi si cand e cazul sa stai calm e bine sa cunosti si explicatiile stiintifice din spatele celor mai ciudate obiceiuri ale copiilor.
Mestecatul diverselor obiecte. Ai vazut de multe ori ca micutii au tendinta sa mestece orice prin in manute. Nu e nimic anormal si nici gustul pe care il simt nu e ceva ce ii atrage neaparat. De ce o fac atat de des si de multe ori inconstient? Pentru ca ar putea fi un mecanism de a lupta cu anxietatea si un mecanism de calmare. Se misca maxilarul si inputul oferit in urma mestecatului ii ajuta sa se calmeze imediat. Daca un copil de varsta mica mesteca orice nu e o problema, dar daca unul mai mare incepe sa mestece din senin tot ce prinde atunci e o problema.
Repetarea tuturor sunetelor auzite. Ecolalia este tipica pentru micutii care isi tot imita parintii. Ei repeta tot ce spun parintii si incearca sa o faca de cate ori au ocazia. Daca un parinte isi intreaba copilul daca vrea o felie de placinta acesta va raspunde imediat placinta. Motivul pentru care copilul repeta mereu ce aude la parinti e simplu de inteles: fie invata cuvinte noi, fie incearca sa fie exact cum sunt cei din jurul sau. Dupa trei ani copilul inceteaza sa mai repete tot ce spun parintii sai.
Gustatul de absolut orice e prin preajma. Aici e o problema pentru ca atunci cand sunt prea mici te poti trezi ca al tau copil mananca pamant, tot ce gaseste pe jos sau prin casa. Copiii mici au probleme cu dintii, le ies toti pe rand, asa ca vor cauta ceva confort in orice fel de actiune. Procesarea senzoriala, descoperirea gusturilor si dezvoltarea abilitatilor motorii, toate pot fi la baza acestui comportament. In unele situatii s-ar putea ca gustatul de orice sa fie un semnal ca in organismul lor lipsesc niste nutrienti importanti. Cu putina atentie si ghidare gustatul poate fi o actiune sigura si usor de gestionat.
Roaderea unghiilor. O mai vedem si la unii adulti care sunt stresati si nu stiu ce sa mai faca pentru a scapa de anxietate si de stres. Dar o au si copiii si e un comportament destul de ciudat. De ce ajung copiii sa isi roada unghiutele? Din plictiseala, pentru ca vor sa imite adultii, pentru a scapa de stres. Cand se afla in locuri necunoscute sau cand sunt prea stresati de ceea ce urmeaza sa se intample ii putem vedea rozandu-si unghiile. E bine sa le atragem atentia si sa nu le permitem sa se obisnuiasca sa faca asa ceva pentru ca risca sa aiba probleme si cu stomacul din cauza microbilor, bacteriilor adunate la nivelul unghiilor.
Linsul buzelor. Totul incepe de la niste buze uscate si se transforma intr-un comportament repetitiv. E pana la urma un mecanism de adaptare, dar pot fi si probleme cu dantura. Dentistii spun ca linsul buzelor apare si atunci cand dintii nu sunt aliniati corect si relatia dintre maxilar si dantura e disproportionata, cand intervine malocluzia. Inainte sa faci orice, daca vezi un astfel de comportament, mergi cu micutul la dentist pentru a te asigura ca totul e in regula.
Suptul degetului mare. Poate fi o forma de relaxare, copii adorm mai usor si isi dau seama ca totul e in regula, ca se pot relaxa. Motivul real pentru care copilul suge degetul tine de reflexul suptului. Unii copii isi sug degetul si in uter, in timpul vietii intrauterine. Suptul degetului ramane pana la 2-4 ani. Parintii ii vor forta la un moment dat sa renunte la acest obicei si vor uita de el.