Spre deosebire de domenii precum educația și sănătatea, la categoria vicii, respectiv fumat, suntem printre primii din Uniunea Europeană. Aproape 5 milioane de români fumează, număr ce reprezintă 32,3% din totalul populației. Făcut în timpul liber, acest viciu nu reprezintă o amenințare decât la adresa sănătății fumătorului.
În schimb făcut la serviciu, prin luarea pauzelor, poate atrage după el discuții, nemulțumiri și sancționări. În categoria nemulțumiților intră aici atât angajatorul, cât și colegii nefumători care consideră că lucrează mai mult.
Ce spun legile care reglementează munca în România?
Codul Muncii spune că la un program de muncă zilnic de peste 6 ore, angajatul are dreptul la pauză de masă și la alte pauze, în condițiile care au fost stabilite prin unul dintre cele două documente: contractul colectiv de muncă sau regulamentul intern.
Pauza de țigară poate fi, deci, reglementată prin cele două documente menționate anterior. Se poate stabili o pauză de, să zicem 25 de minute pentru fumători, cu mențiunea că acest timp nu este inclusă în programul de lucru. Dacă nu este inclus în programul de lucru, înseamnă că va trebui recuperat.
Legislația muncii indică și un alt lucru, anume că la fiecare oră, angajatul trebuie să ia o pauză de 5-10 minute. Acest lucru trebuie să se întâmple pentru a fi eliminat riscul de epuizare fizică și psihică care poate surveni dacă cele 8 ore de program sunt petrecute muncind încontinuu.
Ce poate păți angajatul dacă nu respectă regulile impuse de către angajator?
Sancțiunile la locul de muncă sunt aplicate pentru a pedepsi un comportament care nu se pliază pe regulile companiei. În cazul în care nu ar fi aplicate aceste sancțiuni, regulile ar deveni inutile și nimeni nu le-ar mai da atenție. În cazul în care regulile impuse de către angajator nu sunt respectate, conform Codului Muncii, un angajat poate fi sancționat prin:
- Avertisment scris;
- Retrogradare din funcție pentru o durată ce nu poate depăși 60 de zile;
- Reducerea salariului de bază pe o durată de 1-3 luni cu 5-10%;
- Reducerea salariului de bază și a indemnizației de conducere pe o perioadă de 1-3 luni cu 5-10%;
- Desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.
Ce alternative are angajatul care fumează la locul de muncă?
În cazul în care viciul este prea puternic, angajatul poate alege un puff bar. Acesta este un dispozitiv simplu de folosit, ce are un design modern. Se activează prin inhalare și există într-o multitudine de arome, de la căpsune până la vanilie. Tipul acesta de dispozitiv se găsește având diferite concentrații de nicotină: de la 0 mg până la 20 mg. Dispozitivul nu necesită întreținere, fiind de unică folosință.
O altă soluție ar fi monitorizarea atentă a timpului petrecut la fumat și schimbarea obiceiului. Astfel, dacă angajatorul constată că pierde câte 15 minute la fiecare țigară pe care o fumează, se pot lua deciziile de a rări pauzele de țigară sau de a mări intervalele în care sunt luate aceste pauze.
Cea mai simplă soluție ar fi renunțarea la fumat. Această soluție nu presupune nicio altă etapă intermediară, fiind și cea mai bună pentru sănătatea angajatului.
Există țări în care fumatul este încă permis în spații publice închise, la locul de muncă, dar doar în anumite condiții. Spre exemplu, în Austria se poate fuma în birou, condiția fiind ca jobul să nu necesite contact cu clienții.
Orice decizie s-ar lua în legătură cu pauzele de fumat, aceasta trebuie să fie bună și pentru fumători, dar și pentru nefumători, pentru că toți sunt colegi și starea de spirit pe care o au oamenii de la un loc de muncă poate crește sau poate scădea performanțele companiei sau instituției la care aceștia lucrează.