Porumbei – fragment nocturn


Era pe langa bratul meu lesinat. Ceva mai sus de cot, daca urcai cu pasi minuscului spre umar dadeai de el. Noapte adanca era si celelalte guri respirau acelasi aer ca si noi. Era pe acolo, pe langa cot. Un san. Din strat in strat in somn mergeam pana la inima sa vad Makkah unei chei cu crestaturi potrivite tuturor cutiutelor si sertaraselor celulelor tale. Dormeai. Afara in geam ingerii incercau sa intre. Goi. Da, goi. Din adanc sopteai ceva de Dumnezeu, ceva rupt visului, si ne trezeam amandoi incercand sa trecem unul prin celalalt in stransoare, ca ata si acul, sa ne facem haine din fire de noi. Postați pe blog!


Postați pe blog!

Alexandra

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Post

Monolog in doi - poem despre umezeala

Fri Sep 20 , 2019
Inca mai astept clipa alienarii – momentul in care mana-mi se va simti straina de mine. Sa ma uit la ea cu nonsalanta unuia proaspat iesit de sub dusul juisarii. Ea sa alunece fara sunet pe hartie. Deocamdata o folosesc la actul alegerii celui mai bun pix. Prinse in furia […]