Site icon RATB

Reactii ciudate ale organismului uman pe care stiinta a reusit intr-un final sa le explice

Corpul uman e plin de ciudatenii, insa multe au fost deja decodate cu ajutorul stiintei

De foarte multe ori nu prea dam importanta si nu suntem atenti la toate reactiile organismului nostru. Nu ne intereseaza, ne obisnuim cu ele de cand incepem sa fim constienti de organismul nostru si le luam in seama doar cand anunta vreo afectiune sau chiar ne afecteaza viata.

Toate aceste reactii sunt interesante si merita mai multa atentie, mai ales ca in spatele lor sunt niste explicatii si niste motive ale aparitiei foarte usor de inteles sau chiar de intuit.

Omul e o masinarie extrem de complexa, avem organe extraordinare, sisteme inteligente, “smart” daca le-am putea spune asa, care reusesc de fiecare data sa ne mentina intr-o stare perfecta de sanatate. La o analiza atenta a reactiilor corpului nostru vom gasi si cateva ceva mai ciudate, pe care s-ar putea sa nu le intelegem atat de bine si de care ne va fi teama. Totusi, nu trebuie sa ne panicam fara rost, ele sunt perfect normale. Corpul uman stie perfect ce face, fii sigur de asta.

Unghiile cad dupa ranirea zonei unde cresc. Probabil ti s-a intamplat si tie sa ai unghii care cad din senin dupa ce te-ai lovit tare in zona lor sau dupa ce ai scapat un obiect greu pe degete. Senzatia e neplacuta, te poti speria in prima faza, insa ar trebui sa stii ca totul e natural si organismul tau stie foarte bine ce are de facut pentru a proteja zona respectiva cum stie mai bine. Imediat ce apare loc ranirea zonei unghiilor sangele este colectat sub unghie. Asa ca unghia noastra devine neagra, vinetie. Daca avem prea mult sange, unghia se separa de patul unghial, de unde si fenomenul observat, caderea unghiei in urma unor lovituri puternice si rani in zona ei.

Plansul in timpul cascatului. La un moment dat poti casca atat de tare incat iti dau lacrimile. Senzatia e neplacuta mai ales daca esti intr-un spatiu public si toata lumea se uita ciudat la tine ca plangi in timp ce casti de parca ai suferi sau ai avea o durere fizica. Poate fi insa si un truc bun sa casti in timp ce incepi sa plangi ca sa mai maschezi lacrimile care vin in valuri. De ce cascam pana la lacrimi? Avem mereu lacrimi la nivelul ochilor pentru a mentine acest organ foarte important hidratat si umed. Cand se aduna prea mult fluid se scurge prin coltul ochilor. Dar intervine cascatul, micile deschizaturi din coltul ochiului se blocheaza, muschii se contracta in momentul cascatului, asa ca toate lacrimile vor curge siroaie pe obraji. E un fenomen natural si nu se intampla absolut nimic. E anatomie pura. Atat.

Picioare asupra carora nu ai control, care par ca „adorm”. E o senzatie tare ciudata. Intai nu prea simti picioarele, dupa care simti niste ace care parca le strapung mereu si cand vrei sa le „trezesti” te dor foarte tare. Cand ajungi sa stai pe picioare, sa te sprijini cu toata greutatea corporala pe ele, pui presiune pe niste nervi din acea zona, asa ca circulatia la nivelul membrelor inferioare e foarte slaba. Oamenii mai slabi au foarte multe experiente de acest fel pentru ca nu au grasime, asa ca vasele de sange sunt „presate” puternic si nu are ce sa le apere de presiunea uriasa aparuta cand stai cu picioarele sub tine sau dormi pe un brat, de exemplu.

Articulatiile „pocnesc” cand ne asezam pe scaun, canapea etc. Nu e nimic anormal. In timp se acumuleaza un gaz in zona incheieturilor si cand facem anumite miscari, ne asezam pe scaun dupa o perioada lunga de stat in picioare, gazul e eliberat din spatiile dintre articulatii. Daca apar umflaturi si dureri, atunci poti sa iti faci griji daca iti „pocnesc” articulatiile, in alte situatii nu. De fiecare data cand te misti corpul reuseste sa lubrifieze articulatiile si toate zonele sensibile foarte bine. Cand stai pe scaun perioade lungi lichidul din articulatii nu se misca deloc. Cu cat esti mai activ, cu atat vei avea si articulatii mai bine lubrifiate.

Spasme corporale inainte de a adormi. Chiar inainte de a adormi se poate intampla sa ai o senzatie stranie: tresari, nu iti dai voie sa adormi pentru ca ai senzatia ca ai cazut in gol si un spasm puternic apare in tot corpul. Explicatii clare nu prea exista, insa s-a ajuns la o concluzie simpla: corpul nostru incepe sa se relaxeze si ritmul cardiac scade, respiratia e incetinita, asa ca organismul a gasit o metoda ca sa treaca de la o stare la alta prin acea zvacnire simtita puternic in tot corpul. Dar s-ar putea sa fie de vina si creierul care foloseste chiar atunci raspunsul de „lupta sau de fuga”. Pe masura ce musculatura se relaxeaza creierul crede in mod eronat ca suntem in cadere libera, asa ca trimite imediat un semnal musculaturii sa se contracte puternic, de unde si zvacnirea mult prea puternica si infricosatoare de-a dreptul.

Puncte in fata ochilor dupa un flash de la camera foto-video, dupa ce intra in actiune blitul. Daca ai tot facut fotografii ai trecut si tu prin asa ceva: clipesti de nu mai poti si ai senzatia ca vezi pete si puncte in fata ochilor. Creierul uman produce imagini prin intermediul semnalele trimise de fotoreceptori fix in spatele ochilor. Blitzurile dau peste cap fotoreceptorii si ii stimuleaza prea tare. Dureaza ceva pana cand isi revin fotoreceptorii, asa ca ochii vad in continuu un fel de „fantoma” a luminii de la blitz.

Stomac zgomotos cand ne e foame. De foarte multe ori, indiferent unde esti, stomacul tau poate sa te faca de ras. Incepe sa scoata niste zgomote ciudate si nu stii cum sa te scuzi sau sa le acoperi. Care e misterul din spatele acestor zgomote? Stiinta si anatomia corpului uman l-au explicat foarte clar: peretii stomacului se contracta. Atat, asta e tot ce se intampla. Receptorii din stomac isi dau seama ca nu prea e mancare in stomac, asa ca trimit impulsuri electrice prin stomac si intestinul subtire. Peretii se contracta si isi revin si de acolo si sunetele ciudate si jenante de-a dreptul.

„Pielea de gaina” cand suntem foarte speriati de ceva. Cand iti e foarte frica de ceva o cantitate mare de adrenalina e eliberata in organismul tau. Adrenalina determina muschii de la baza foliculilor de par sa se contracte rapid si de aici si „pielea de gaina”. Care e totusi motivul? Ne gandim in primul rand la evolutie. Animalele aveau nevoie in trecut de asa ceva ca sa poata supravietui. Era frig, aveai nevoie sa mentii cat mai bine temperatura corporala, muschii de la baza foliculilor de par se contractau si parul parea ca sta „drept”. Noua nu ne foloseste la nimic, dar in trecut o astfel de reactie chiar putea salva viata si te proteja de pradatori… daca erai animal…

Exit mobile version