Ca la 20 de ani, fara griji si fara bani. Daca nu vrei sa te incadrezi si tu in acest scenariu ar fi bine sa ai grija de educatia ta financiara si sa te pregatesti pentru momentul in care vei avea mai multi bani, dar si mai multe griji.
La 20+ ani nu prea esti preocupat de finante si de economie. Daca ai bani, foarte bine, ii cheltuiesti pe ce iti place, te distrezi si te simti bine. Daca nu ii ai incerci sa ii produci si sa depinzi mai putin de parinti. 20+ ani este o varsta la care sfaturile financiare ar trebui sa fie pe primul plan si sa fie luate in serios, daca vrei sa ai bani suficienti de multi si sa te descurci bine mai tarziu.
Pana la 18 ani nu esti interesat deloc de ce se intampla cu banii, cu finantele. Parintii te ajuta, de la ei iei mereu bani cand vrei sa iti cumperi ceva, ei iti asigura un buget suficient de mare ca sa poti sa faci tot ce vrei. Dar vine si varsta de 20 de ani, o varsta de la care, se presupune, ar trebuie sa te descurci si singur din punct de vedere financiar. Multi se casatoresc si se muta de la parinti la aceasta varsta, altii ajung sa aiba un job stabil sau propria afacere.
La 20+ ani educatia financiara este deosebit de importanta. De ce? Pentru ca incepi sa ai bani, sa muncesti din ce in ce mai mult, incepi sa ai nevoi din ce in ce mai mari. Si cand ai bani prea multi si nu esti obisnuit, nu stii ce sa faci cu ei si in ce sa ii investesti. Sfaturile financiare care urmeaza iti vor fi de folos daca esti la varsta la care iei viata in piept pe cont propriu si vrei sa nu faci greseli financiare care te vor costa destul de scump pe viitor.
1. Evita datoria atunci cand folosesti un card de credit. Cand ai 20+ ani esti tentat sa folosesti cat poti de mult cardul de credit si sa iti iei tot ce vrei „pe datorie”. E foarte important sa intelegi cum functioneaza creditarea si ce reguli sunt, ce dobanzi se aplica. Evita sa iei credite si mai ales evita sa ramai cu datorii foarte multe, pentru ca, la un moment dat, nu le vei mai putea plati.
In locul unui card de credit poti sa folosesti doar banii de care dispui efectiv si care sunt pentru cumparaturi. Chiar daca nu iti vei putea cumpara tot ce doresti la un moment dat, mai bine strangi si vei avea mai tarziu bunul respectiv decat sa ai iarasi credite si un card de credit cu destule datorii.
2. Plateste toate facturile, datoriile curente la timp. Chiar daca ti se pare ca nu e un capat de lume sa lasi niste facturi neplatite pentru ca nu dispui de suficienti bani, orice factura care ramane acolo fara sa fie achitata genereaza niste costuri in plus.
Se aplica penalitati, dobanzi, in functie de taxele, facturile pe care le ai de platit. Daca te inveti sa platesti la timp facturile si sa nu consumi mai mult decat poti plati va fi bine, te vei descurca financiar la 20+ ani.
3. Deschide un cont de economii. Mai bine decat sa tii banii „la saltea” deschide un cont de economii. Stim, dobanzile nu sunt mari, dar cand apele se vor mai calma in plan economic s-ar putea sa ai destul de multe beneficii si dobanzi bune.
Pune bani cu regularitate in contul de economii si incearca sa investesti banii, daca poti, in alte tipuri de instrumente de economisire care merg la un moment dat si iti pot aduce bani in plus. Conturile de economii nu te costa nimic si ai mereu de unde lua bani daca se intampla ceva mai grav.
4. Invata tot ce poti despre investitii. 20 de ani e varsta perfecta sa inveti tot ce poti despre investitii, despre cum sa iti imbunatatesti veniturile investind. Dividende, investii, bursa sau chiar fonduri de investitii, nu strica sa stii despre ele si sa le folosesti in mod corect.
Si cand intelegi bazele investitiilor poti sa ai o mica avere pe viitor, poti sa speri si la o afacere proprie sau la investitii in alte afaceri care merg bine. Investitiile, odata intelese, iti vor aduce doar avantaje si te vor ajuta sa te dezvolti din punct de vedere economic.
5. Incepe sa construiesti o retea de persoane importante, de prieteni, de profesionisti. Participa la internship, fii parte din organizatii, din comunitati, cunoaste oameni si incearca sa ai o retea de profesionisti in jurul tau. Relatiile construite acum vor fi deosebit de importante si utile in viitor, asa ca nu rata nicio ocazie.
6. Stabileste clar prioritatile personale. Gandeste-te la lucrurile de valoare la care tii, la ce e important pentru tine. Prioritatile in privinta cheltuielilor trebuie fixate la 20+. Cum vrei sa folosesti banii, ce vrei sa obtii cu ajutorul banilor, la ce sa contribuie investitiile tale, iata doar cateva intrebari al caror raspuns il vei putea gasi mai usor la 20+.
In loc sa arunci banii pe lucruri care nu iti sunt de folos, mai bine investesti in lucruri si experiente care iti folosesc cu adevarat, si acum, si in viitor.