Sindromul Adie este o boala neurologica rara care afecteaza pupila si sistemul nervos autonom. Pupila se dilata mai tare decat ar trebui sa o faca in mod normal si va avea un raspuns mai lent odata ce vine in contact cu lumina. Apar schimbari la nivelul perceptiei vizuale si ochiul nu mai poate sa functioneze normal, cauzele bolii rare care afecteaza ochiul uman sunt necunoscute, dar se presupune ca ar aparea din cauza unor traume, unor operatii sau din cauza ischemiei, din cauza unor infectii. Ca sa putem discuta despre sindromul Adie trebuie sa avem anormalitati la nivelul pupilei si pierderea reflexelor tendonului din ochi.
William John Adie, un neurolog britanic si Sir Gordon Morgan Holmes, neurolog irlandez sunt cei din spatele numelui sindromului. Ambii au raportat prezenta acestei afectiuni rare in 1931, Adie a numit sindromul pupila Pseudo-Argyll Robertson. Boala afecteaza functiile sudomotoare si vasomotoare de la nivel ocular, se pierde cam 4% din vederea bilaterala anual, fiind asociata cu hipohidroza.
Sindromul Holmes-Adie este destul de usor de diagnosticat. Cand avem lumina in jurul nostru pupila devine mai mica, la fel si atunci cand ne concentram asupra unor obiecte aflate in apropiere. Dilatarea pupilei apare doar atunci cand lumina e aproape absenta sau cand e intuneric in jur, cand ne concentram sa vedem obiecte aflate la mare departare. La pacientii cu sindromul Adie pupila ramane dilatata tot timpul si aproape ca nu revine la o dimensiune redusa cand e prezenta lumina puternica directa.
Vederea incetosata si sensibilitatea la lumina puternica pot sa apara impreuna cu simptomele clare ale sindromului Adie. Raspunsurile reflexe ale ochiului sunt foarte slabe la pacientii deja diagnosticati cu respectivul sindrom, apar dureri de cap, dureri faciale, fluctuatii emotionale. Cu timpul si ochiul sanatos va fi afectat de sindrom, indiferent ce am face.
Manifestarea sindromului Adie a fost vazuta mai ales la adultii cu varste intre 25 si 45 de ani, doi din 1.000 de indivizi ajung sa dezvolte aceasta boala rara. Cazurile de femei care sufera de sindrom sunt mai frecvente, dar si barbatii pot ajunge sa il aiba.
Cauzele sindromului Adie sunt necunoscute pana acum. Poate sa apara fie pentru ca avem inflamatii oculare, probleme la nivelul ganglionului ciliar aflat in spatele ochiului sau nervi din ochi care nu mai functioneaza corect. Infectiile virale ar putea sa duca la simptomatologia asociata si sidromului Adie, la fel si tumorele, traumele oculare. Genetica joaca si ea un rol important in aparitia sindromului.
Diagnosticarea afectiunii poate fi facuta doar de catre un medic oftalmolog cu experienta, dar va dura. Evaluarea istoricului medical si a geneticii persoanei care se prezinta cu simptomatologia clasica este foarte importanta. Se ajunge si la testare genetica daca se doreste o determinare corecta a cauzelor ce au dus la manifestarile bolii.
Cat despre tratament, el depinde de simptomatologie. De la picaturi de ochi cu pilocarpina, care nu permite pupilei sa fie atat de dilatata, pana la ochelari de vedere sau schimbari la cei deja prezenti, daca pacientul poarta ochelari, pentru a ajuta pupila, toate aceste tratamente vor putea fi prescrise doar dupa evaluari amanuntite.
Recuperarea este posibila la anumiti pacienti care urmeaza tratamentele prescrise cu strictete si au si un fond genetic mai bun. Intre cateva luni si doi ani poate dura recuperarea, dar pupilele ajung sa fie din ce in ce mai mici in timp si pot sa ramana mai mici decat cele normale, neafectate de sindrom.
Complicatiile pot exista, nu sunt extrem de periculoase, dar pot sa apara frecvent. Nu mai putem sa ne concentram pe obiecte aflate aproape de noi, putem sa ne trezim cu simptomatologie asociata presbiopiei, care apare de obicei la 40 de ani. Vederea pe timp de noapte este ingreunata, condusul masinii noaptea e aproape imposibil.
Pe cat posibil ar fi bine sa ne prezentam la doctor oricand detectam schimbari in comportamentul pupilei si cand avem probleme de vedere. Diagnosticarea este mai complicata decat in cazul unor afectiuni banale oculare, dar poate sa ne ajute enorm sa scapam mai repede de aceasta afectiune rara. Cu cat intervenim mai rapid si incercam sa corectam schimbarile functionale de la nivel ocular, cu atat vom avea sanse mai mari sa avem o vedere buna toata viata.