E 1 Decembrie si e motiv de sarbatoare. Sarbatorim Unirea de la 1918, sarbatorim România. Pe langa mesele alaturi de cei dragi si atmosfera de sarbatoare de pe strazi, din targuri si de pe la sate, 1 Decembrie vine, ca de fiecare data, si cu o intrebare destul de complicata pentru unii: ce inseamna sa fii român?
Mihai Eminescu, poetul nostru national, spunea in felul urmator: „Nu cunosc mandrie mai mare decat sa fii român”. Si avea dreptate. E o mandrie sa fii român si sa recunosti ca esti român.
Insa mandria nu a fost intotdeauna sinonima cu a fi român. Tot Eminescu afirma pe la 1877 ca „Mi-e rusine sa fiu român!”. Desigur, el se referea la românul care „vrea a-și fi însușit monopolul, privilegiul patriotismului și-a naționalităței – așa român de paradă mi-e rușine să fiu”. Si Eminescu avea sa continue: „Naționalitatea trebuie să fie simțită cu inima, și nu vorbită numai cu gura. Ceea ce se simte și se respectă adânc, se pronunță arareori!”.
Intr-un sondaj recent, 72% dintre cei care au fost intrebati ce inseamna sa fii român au asociat aceasta „calitate” de apartenenta la religia ortodoxa. 94% s-au gandit ca a fi român inseamna sa stii sa respecti legile si institutiile României, in vreme ce 84% cred ca a fi român inseamna sa te fi nascut in aceasta tara. Un român adevarat era, in opinia celor care au raspuns la sondajul respectiv, cel care este crestin ortodox. Alte raspunsuri: sa stii sa vorbesti limba română, sa te simti român, sa ai origini româneşti, sa fi trait aproape toata viata in România, sa ai cetatenie română.
Dupa Dan Puric, a fi român inseamna sa „iti iubesti credinta stramoseasca in care te-ai nascut, martirii si eroii neamului tau, sa iti iubesti traditia, cultura si oamenii mari pe care i-a dat acest pamant, cat mai ales sa iti iubesti neconditionat in ciuda tuturor evidentelor tara de astazi ca sa ai puterea sa o ridici”. Dan Puric aduce in discutie in discursul sau un aspect important, traditia si cultura respectata ca sa poti sa fii român. Nu poti sa fii român fara a cunoaste si a iubi cultura si traditia, fara a intelege ce inseamna si care sunt valentele celor doi termeni in aparenta abstracti.
Prof. Univ. Grigore Valsan, in ziarul Plugarul din 1922, aducea in atentie alte aspecte relevante ale intrebarii „ce inseamna sa fii român”. De exemplu, pentru el, a fi român insemna „sa marturisesti, prin chiar aceasta numire, originea ta nobila si mandria de a fi pastrat un astfel de nume.
Inseamna sa vorbesti aceasta limba romaneasca, limba care nu este numai urmasa directa a unei limbi vestite de mare cultura, ci si o limba biruitoare, caci intr-o lupta de secole cu dialectele slave si cu alte limbi le-a invins pe teritoriul sau si le-a facut roabele sale.
Inseamna sa locuiesti Tara Romaneasca, tara pe care o fortare neintrerupta de opt sute de ani a izbutit sa o rotunjeasca putin cate putin pana a adus-o in forma de astazi — cu muntii cari sunt ai nostri, fiindca noi le-am dat turmele de oi si doinele — cu dealurile cari sunt ale noastre, fiindca noi le-am impodobit cu gradini si vii si manastiri frumoase, — cu campiile, cari sunt ale noastre, fiindca noi le-am lucrat si destelenit an de an, cucerindu-le prin munca noastra si prin numarul nostru, — cu Dunarea cari e a noastra, fiindca noi i-am pus salbe de sate pe amandoua malurile si i-am cercetat apele si ostroavele, — cu tarmul Marii care e al nostru, fiindca noi l-am desteptat la viata pe care nu a mai trait-o din antichitate”.
A fi român mai inseamna si sa te mandresti ca te-ai nascut in România, sa nu iti fie rusine pe nicaieri unde mergi ca esti român si sa iti pastrezi demnitatea.
Cel mai bine a sintetizat ce inseamna sa fii român George Coşbuc, poet al taranimii, marele mester al graiului românesc, in poeziile „Sus inima” si „Scumpă ţară românească”, pe care vi le lasam spre lectura mai jos.
„Sus inima”
de George Coșbuc
Avem o mândră ţară –
Prin timpi de jale-amară
Strămoşii se luptară
S-o scape de stăpâni.
Azi singur noi, românii
Suntem în ea stăpânii,
Sus inima, români!
O lege-avem străbună –
Prin veacuri de furtună
Ea n-a putut s-apună
Strivită de păgâni.
Ne-a fost Cel-Sfânt tărie
Şi-n veci o să ne fie:
Sus inima, români!
În ţara românească
De-a pururi să trăiască
Credinţa strămoşească
Şi graiul din bătrâni.
Spre Domnul ţării gândul
De-a pururi noi avându-l,
Sus inima, români!
***
„Scumpă ţară românească”
de George Coşbuc
Scumpă ţară românească,
Cuib în care ne-am născut,
Câmp pe care s-a văzut
Vitejia strămoşească,
Scumpă ţară românească,
Te salut!
Și-a mea frunte ţi se-nchină
Ca naintea unui sfânt,
Căci, deşi copil eu sunt,
Inima de dor mi-e plină.
Să te văd mereu regină
Pe pământ.
Să ai viaţă de vecie,
Să sporească-al tău popor;
Sub stindardul tricolor
Să nu vezi decât frăţie,
Şi-atunci, dac-o fi să fie,
Pot să mor!