Poluarea a ajuns deja la un nivel periculos pentru noi si pentru Terra. Suntem de acord ca orice fel de combustibil care polueaza in exces ar trebui sa dispara si sa fie inlocuit de surse alternative de energie. Asa ca oamenii de stiinta si-au propus sa gaseasca cele mai bune surse de energie alternativa, ieftine si usor de exploatat fara cheltuieli prea mari. Totul este sa fii creativ si sa privesti dincolo de abordarile conventionale ale problemei…
Avem nevoie de combustibil, de energie electrica, de gaze pentru a putea supravietui pe Terra. Asta e clar. Insa ca sa ajungem sa le obtinem ne putem folosi oricand si de surse smart de energie alternativa. Aceste surse pot fi langa noi, pot fi mai usor de accesat decat ne inchipuim si uneori si mai ieftine.
Sursele inedite de energie alternativa s-au dovedit pana acum cea mai buna abordare, mai ales ca le putem gasi in cele mai neasteptat locuri si exploatarea lor e o misiune realizabila. In randurile de mai jos gasiti cateva exemple de surse de energie alternativa care ar putea fi cheia pentru un viitor fara atat de multa poluare.
Caldura corporala. Poate nu te-ai gandit pana acum, dar caldura pe care o emana corpul tau poate sa incalzeasca o cladire intreaga. Nu e niciun scenariu S.F., se intampla deja in Suedia, Stockholm, dar si la Paris, Franta. In Suedia o companie si-a propus sa se foloseasca de caldura corpurilor navetistilor care calatoresc cu trenul. Caldura lor va incalzi apa din conducte, iar aceasta va fi pompata in sistemul de ventilatie al cladirii, in acest caz Gara Centrala din Stockholm. In Paris, caldura corporala va fi folosita pentru incalzirea a 17 apartamente dintr-o cladire aflata chiar deasupra statiei de metrou din apropierea Centrului Pompidou.
In Marea Britanie, un crematoriu foloseste gazele rezultate in urma arderilor din crematoriu ca sa incalzeasca cladirea. Oricum energia din corpurile care ajung in crematoriu este filtratata si se elimina mercurul, asa ca e capturata si folosita pentru incalzirea cladirii.
Zaharul. Stim deja ca zaharul e nociv pentru organism si ne poate face foarte multe probleme daca il consumam in exces. Insa in acest secol zaharul poate fi folosit si pe post de combustibil pentru masini. Zaharul poate fi convertit in hidrogen, iar daca ai hidrogen poti sa ai masini care nu mai au atat de multe emisii nocive pentru natura si pentru atmosfera. Oamenii de stiinta au combinat apa cu plante de zahar, cu 13 enzime puternice in reactoare, reusind sa converteasca zaharul in hidrogen. Hidrogenul produce energie, energie care ar putea sa fie folosita pentru vehicule. Spre deosebire de metodele traditionale, cantitatea de hidrogen rezultata in urma experimentelor a fost de trei ori mai mare, de unde si economii la capitolul costuri.
Din nefericire, s-ar putea sa mai treaca vreo 10 ani pana cand ne vom putea folosi de aceasta sursa de energie. Pe termen scurt putem vedea baterii pentru electronice si telefoane, laptopuri pe baza de zahar, dar cam atat.
Vanturile solare. Vanturile solare pot oferi energie suficienta pentru toate nevoile Terrei. Particulele din vanturile solare pot fi capturate usor cu un satelit care orbiteaza Soarele. Satelitul ar urma sa aiba un fir lung de cupru incarcat de baterii montate pe satelit, in interior, ca sa produca un camp magnetic suficient de puternic pentru a captura electronii din vanturile solare. Prin intermediul unui laser infrarosu energia de la electroni va fi directionata catre Terra, spectrul infrarosu nu va fi afectat de atmosfera Pamantului. Satelitul are probleme insa, nu se poate apara de „gunoiul spatial” si laserul infrarosu s-ar putea sa nu treaca de atmosfera. Doar misiunile spatiale s-ar putea sa fie mai usor de alimentat cu energie cu ajutorul acestui laser special de la satelit.
Fecale si urina. In fecale avem metan, un gaz care poate fi utilizat la fel ca gazul natural. Fecalele pot fi convertite destul de rapid in metan. De unde le vom lua? De la caini. Stapanii vor colecta fecalele cum o fac de obicei, se vor pune in containere speciale, unde microorganisme vor procesa materiile si vor ajuta la obtinerea metanului. Cu metan putem sa avem iluminat intr-o anumita zona, de exemplu.
Si vacile ne pot ajuta sa avem surse alternative de energie. Ele produc balegar zilnic, tone de balegar, produs care ar putea fi folosit pentru producerea electricitatii, combustibil pentru incalzire. Computerele pot fi alimentate tot prin intermediul unor surse de energie bazate pe metan. Si fecalele umane pot fi folosite la fel ca sa se obtina metan. Pentru astronauti si personal militar urina ar putea fi o sursa foarte buna de energie. Ureea este un compus chimic bogat in nitrogen. Cu nitrogen putem avea electricitate la nevoie.
Vibratii. Un club din Rotterdam, Tarile de Jos, foloseste vibratiile podelei ca sa alimenteze cu energie luminile superbe din interior si jocurile de lumini. Vibratiile sunt capturate de materiale piezoelectrice care produc o schimbare electrica cand sunt puse sub presiune. Si armata americana se uita inspre tehnologia piezoelectrica pentru energie. Pun materialele in cizmele soldatilor ca sa incarce statiile radio si alte dispozitive portabile. E destul de scump sa produci energie asa, insa in viitor tehnologia va permite obtinerea de energie electrica cu niste costuri mai mici, prin imbunatatirea functionarii materialelor.
Bacterii. Vibrio vulnificus. Nu iti spune nimic? Nu e nicio problema. Ai sa auzi de ea in viitor peste tot. E o bacterie din categoria celor care au dus la aparitia holerei. Traieste de obicei in apa marii cu temperaturi mai ridicate si are nevoie de sare ca sa supravietuiasca. Ea ne poate ajuta sa avem combustibil mai ieftin si mai usor de produs. Multe bacterii folosesc diverse trucuri pentru a supravietui. E. coli inmagazineaza combustibil in forma unor acizi grasi care seamana cu poliesterul. Acelasi tip de acizi sunt folositi la producerea combustibilului biodiesel. In viitor vom modifica aceasta bacterie la nivel genetic ca sa produca foarte multi acizi de acest fel. Se elimina niste enzime din bacterii ca sa se stimuleze productia de acizi grasi. Acizii se deshidrateaza ca sa se elimine oxigenul si asa se obtine un combustibil diesel.