Site icon RATB

Tari cu legislatie stricta in privinta abuzurilor asupra animalelor

In toata lumea drepturile animalelor au fost luate in serios si avem legislatii dure care le protejeaza mereu

Desi s-ar putea sa ti se para iesit din comun, peste tot in lume animalele sunt supuse abuzurilor. Abuzul asupra animalelor e deja ceva obisnuit, fie ca vorbim despre animale de companie sau de animale din ferme, de animale salbatice. Si pentru ca animalele au si ele drepturi au aparut si legi care le protejeaza si le feresc de orice fel de abuz din partea noastra, stapanii lor sau indivizii care se afla in preajma lor.

Cand vorbim despre abuz in cazul animalelor ne gandim la neglijenta, la lupte cu animale, la lovire sau ucidere, la ranire voluntara. Si toate aceste manifestari ale cruzimii fata de animale trebuie pedepsite. Tarile mai dezvoltate au deja legislatii foarte dure si stiu cum sa pedepseasca autorii unor astfel de acte de cruzime.

Animalele, de companie sau salbatice, domestice, trebuie ingrijite, aparate si protejate. Asa ar trebui sa fie peste tot in lume. Dar realitatea e alta. Multe animale ajung sa treaca prin momente greu de imaginat si asta pentru ca oamenii nu prea mai sunt interesati de animal. In loc sa le protejeze si sa aiba grija de ele oamenii comit abuzuri asupra lor si se gandesc doar la ei. Atat.

Animalele nu pot vorbi, deci nu avem cum sa ne trezim cu probleme, nu? Din fericire vor avea probleme pentru ca legislatia foarte dura in vigoare ii va pedepsi imediat. Iata doar cateva exemple de tari care au luat in serios drepturile animalelor si care au pus la punct legislatii care descurajeaza orice abuz impotriva animalelor.

Austria. Printr-o lege din 2004, in Austria viata animalelor e la fel de importanta precum viata oamenilor. Asa cum protejezi viata oamenilor si le aperi mereu drepturile, pedepsesti abuzurile, asa ar trebui sa faci si in cazul animalelor. Nu ai voie sa tai cozi si urechi, nu ai voie sa tii gaini in custi, nu ai voie sa expui catelusi si pisicute in magazinele de animalute, in vitrine. Nu respecti legea, primesti amenzi de peste 2.400 de dolari, iar daca se constata cazuri de cruzime la adresa lor poti sa platesti si 18.000+ dolari si ti se ia si animalul.

Elvetia. Elvetia are alta abordare in privinta animalelor. Legea elvetiana ii pedepseste pe toti cei care nu respecta demnitatea animalului. In 1992, Elvetia era prima tara din lume care recunostea constitutional animalele, garantand „demnitatea fiintei”. Orice fel de activitati care aduc atingere demnitatii animalelor sunt pedepsite prin lege. Unele animale sunt recunoscute ca fiind animale sociale si e obligatoriu sa le ai in perechi. Nu ai voie sa opresti un caine sa latre cum doreste si cat doreste, iar daca vrei animal de companie mergi la ore in care inveti cum sa ai grija de el in mod corect si cum sa il respecti.

Marea Britanie. In Marea Britanie esti pedepsit si mai aspru daca esti neglijent cu animalele sau exerciti acte de cruzime asupra lor. Primesti inchisoare, 51 de saptamani, ca sa inveti sa nu le mai faci rau sau sa uiti de ele. Nu mai ai voie sa ai animale de companie niciodata, mergi la inchisoare fara drept de apel, plus platesti o amenda usturatoare de pana la 20.000 de lire. Asta ca sa stii ca ai langa tine un sufletel care are nevoie de ingrijire si de atentie.

Germania. In Germania animalele sunt protejate de Constitutie. E un paragraf in legea fundamentala germana care stipuleaza clar faptul ca animalele vor fi protejate prin lege, in acest caz legea fundamentala. E prima tara din U.E. care ofera animalelor protectie constitutionala.

Tarile de Jos. In Tarile de Jos maimutele de talie mare nu vor fi folosite pentru experimente sau pentru testarea cosmeticelor. Sunt de asemenea legi care protejeaza animalele din ferme si orice animale de companie. Olandezii tin mult la animale si le respecta, asa ca e bine sa te gandesti serios daca vrei sa te muti acolo si sa ai si animale. Orice abatere de la lege si de la ingrijirea lor corecta va fi taxata imediat.

Suedia. Suedia garanteaza protectia pentru animalele salbatice si domestice. Daca vrei sa tai animale domestice pentru consum trebuie mai intai sa le sedezi. Vitele si porcii trebuie sa primeasca paie, animalele de lapte trebuie sa fie lasate pe pasuni in lunile de vara.

Danemarca. In Danemarca nu ai voie sa tai animale cat acestea sunt in viata, de vii. Sunt protejate si animalele din ferme, dar si cele care sunt oricum sacrificate de vii. Ideea este sa nu chinui animalele si sa le tai doar atunci cand nu mai ai alte optiuni sau sa le tai dupa ce ai reusit sa le sedezi, sa nu se chinuie. Ai taiat animale vii si esti prins, esti pedepsit pe loc si amendat.

Hong Kong. Nu respecti legile care protejeaza animalele in Hong Kong primesti amenzi de 200.000 de dolari. Legea protejeaza animalele care sunt sacrificate pentru mancare, animalele de companie si cele de laborator. Nu ai voie sa le abuzezi, sa le neglijezi, sa le transporti fara sa tii cont de nevoile lor, sa le pui sa se bata intre ele. Pe langa amenda de 200.000 de dolari primesti si trei ani de inchisoare daca ai curajul sa nu respecti legislatia foarte dura.

Exit mobile version