Nu am considerat timpul un prieten niciodata. Timpul trece indiferent ce ai face si eu am zis ca este fundamental gresit sa gandesti ca timpul iti va schimba viata in bine. Poate doar anumite masuri pe care le iei in prezent sa aduca rezultate in timp, dar de la sine se intampla nimic. Conceptii gen, astept sa termin facultatea ca sa…sau sa mai cresc un an pentru….sau sa plec de aici…sunt doar solutii la o problema pe care oamenii nu o stiu. Daca ii intrebi de ce, nu au argumente solide sau motive intemeiate, e doar o dorinta, un trend, sentimentul parasirii care pune stapanire pe ei. Dar ce nu stiu ei, este ca desi ei pleca, raman aceeasi oameni si lumea va reactiona la fel la modul lor de a fi. Deci, mai devreme sau mai tarziu, vor da peste situatiile de care au fugit.
Agenda de la telefon se intampla sa o rasfoiesc rar. Se intampla sa ma uit fara sa caut pe cineva anume. Unele nume aduc amintiri puternice, la altele sunt indiferent. Cateodata vreau sa sun, dar ma gandesc ca m-au uitat si poate chiar le e mai bine asa. Intr-adevar, uitarea nu doare pe cel ce uita, ci intristeaza pe cel uitat. Nu e uitare in sine, e de fapt a da uitarii. Iti amintesti doar in treacat fostele persoane dragi, pentru ca iti doresti sa uiti ca ti-au fost dragi. Totul poate fi dat uitarii. Uitarea e legata prin creier, de suflet. Ca sa nu uitam am invatat sa scriem. Transformand ceea ce este in ceea ce a fost, uitarea face loc pentru ceea ce va fi. Cat timp ia? Nu stiu. Dar iti dai seama cand s-a intamplat.