Fiecare parinte se incadreaza intr-un tip de parinte si are propriul sau stil de crestere a micutilor

De-a lungul timpului au fost facute o multime de clasificari in domeniul parentingului. Multe dintre ele se refera la parinti, actorii principali in cresterea si in educarea copiilor. Si e normal sa fie asa pentru ca despre asta e parentingul, despre stabilirea unor reguli si unor indicatii, idei de cresterea a copiilor in cele mai bune moduri posibile.

Stilurile de parenting sunt importante in acest proces de crestere a copiilor, destul de dificil de multe ori din cauza provocarilor care apar la tot pasul. In functie de ele putem sa ne dam seama daca un parinte are o sansa in oferirea unei cresteri ideale sau daca nu va obtine rezultate prea bune.

Fiecare parinte isi creste copilul asa cum stie mai bine, cum a invatat de la parintii sai si din diversele carti pe care le-a tot citit pana la venirea pe lume a copiilor. Doar parintele stie ce e mai bine pentru copil si poate sa ia deciziile cele mai bune de fiecare data cand e nevoie de ele, totul spre obtinerea unor rezultate in favoarea micutilor.

Daca stai si analizezi sau te analizezi cu atentie vei observa ca te poti incadra cu usurinta in stilurile clasice de parenting. Sunt patru stiluri recunoscute in parenting, cel autoritar, cel permisiv, cel neimplicat si cel democratic. Modul in care parintii isi educa micutii si le impun sau nu anumite lucruri, modul in care iau decizii pentru ei sau nu iau deloc le poate afecta dezvoltarea personalitatii si a abilitatilor necesare mai tarziu, in viata de adult.

Ca sa intelegem mai bine cum stau lucrurile cu aceste stiluri de parenting le vom detalia in continuare si vom sublinia si efectele pe care le-ar putea avea asupra copilului.

Stilul Autoritar. Parintele care se incadreaza in acest stil nu tine cont de ce doreste copilul, ce spune el e cel mai bine, el ia deciziile si nu exista discutie. Nu sunt luate in considerare sentimentele copilului, copilul trebuie sa urmeze anumite reguli impuse de catre parinte si sa actioneze in consecinta. „Pentru ca asa am spus eu” e propozitia pe care o tot aud copiii care au parinti autoritari. Copilul trebuie sa se supuna, nu exista loc de negociere, faci ce zice parintele sau vei fi pedepsit. In loc sa ii obisnuiasa sa faca alegeri corecte, mai bune, copilul va fi mereu gata sa spuna „Imi pare rau, am gresit” si sa se simta prost.

Practic obtii un robotel care e dispus sa faca tot ce i se spune, fara sa comenteze. Copiii au probleme mari cu stima de sine, nimeni nu asculta parerile lor, cred ca trebuie sa ii asculte doar pe altii, ei nu au voie sa emita pareri. Devin ostili, agresivi, sunt nervosi si instabili psihic mai tarziu. Ca sa evite pedepse copiii cu parinti autoritari invata sa minta si vor folosi minciuna pe post de usita de scapare din orice fel de problema ivita, doar ca sa nu mai dea de parinti iar.

Copilul ajunge sa fie dependent de parinte si sa nu fie in stare sa ia o decizie pana cand nu ii spune adultul, parintele, indiferent ce varsta are.

Stilul Democratic. Parintii incadrati in acest stil de parenting incearca din rasputeri sa creeze un mediu in care relatiile dintre parinte-copil sunt aproape perfecte, echilibrate, pozitive. Toate regulile sunt explicate, totul e motivat, copilul intelege de ce se aplica regula si cum se aplica. Da, sunt reguli si consecinte, dar se tine cont si de sentimentele copiilor.

Valideaza sentimentele copiilor, insa spun clar ca adultul e cel care ia deciziile cele mai bune pentru ca are experienta mai mare. Apar si sistemele de recompense, copiii devin adulti responsabili, care isi exprima opiniile si incearca sa gaseasca solutii. Micutii vor deveni oameni de succes, fericiti si respectuosi.

Iau decizii singuri, evalueaza bine riscurile, nu se abat de la anumite principii de viata. Copiii au incredere in fortele lor, sunt autonomi in viata de adult, relationeaza bine cu altii, nu au probleme emotionale in orice context, trec peste ele usor si stiu sa le gestioneze bine.

Stilul permisiv. Parintele care se incadreaza in acest stil fixeaza niste reguli, dar nu le impune decat in situatii exceptionale. Nu apar nici consecinte, totul se explica si se rezolva pe loc, fara pedepse. Copilul invata mai usor si retine mai mult daca parintele nu intervine atat de mult.

Parintele din aceasta categorie intervine doar cand apare o problema serioasa. Iarta orice, acorda anumite privilegii si rasplatesc mereu copiii cand fac ceva bine. Parintii permisivi sunt prietenii copiilor si nu adultii care impun mereu reguli peste reguli. Ei vorbesc deschis despre probleme cu micutii si au grija sa descurajeze subtil comportamente care nu corespund normelor unanim acceptate.

Copiii care au parinti permisivi nu prea reusesc sa faca fata intr-un mediu academic, nu se supun autoritatii, regulilor. Nu au incredere in ei, stima de sine e la pamant, sunt destul de tristi in viata. Pot avea si multe probleme de sanatate pentru ca nu primesc multe recomandari si interdictii de la parinti, nu relationeaza bine cu altii, cred ca li se cuvin mai multe decat e necesar sau e posibil.

Stilul Neimplicat. Parintii care se incadreaza in stilul neimplicat nu prea dau doi bani pe ce fac copiii la scoala, pe teme, nu prea stiu unde se afla copiii si cu cine. Nu petrec nici timp de calitate cu micutii, copiii nu primesc ghidarea necesara, nu au atentie suficienta din partea parintilor. Parintii se asteapta ca micutii sa se descurce singuri si sa creasca cum stiu ei mai bine. Nici macar nu stiu ce inseamna dezvoltarea copilului si cat de importanta este implicarea parintilor in cresterea sa.

De cele mai multe ori, cum se intampla si astazi, parintele are deja prea multe pe cap: job, facturi, alt job si alt job si rate si n probleme ca sa mai aiba timp si de copii. Copilul care e crescut de un parinte neimplicat are probleme mari cu stima de sine, are rezultate proaste la invatatura si probleme de comportament, nu e fericit.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?