In psihologia politica au fost indentificate sase tipuri de personalitati pe care le putem repera in spatiul public. De ele depinde succesul in politica si modul in care se va comporta politicianul care aspira la functii importante. Nu vom gasi politicieni care sa se incadreze perfect in aceste tipuri de personalitate, toti sunt un melanj de trasaturi si se adapteaza cumva in functie de situatiile in care sunt pusi. Uneori un tip va fi predominant, dar se vor adauga trasaturi de la alte personalitati si asa vom avea politicianul modern, care se muleaza in functie de ce se intampla in jurul sau.
Cand ai un echilibru intre toate trasaturile personalitatilor politice identificate si prezentate mai jos ai deja politicianul perfect. El nu exista, e doar un ideal. Dar politicienii cei mai buni si cu rezultate foarte bune reusesc sa gaseasca o cale de mijloc si sa adune tot ce e mai bun din fiecare tip de personalitate ca sa reuseasca sa faca tot ce si-au propus.
E important sa intelegem ca aceste tipuri de personalitati politice vor evolua si vor depinde de societatea in care vor evolua politicienii, de aspiratiile lor, de modul in care s-au format ca oameni politici. In ce directie vor evolua, nu se stie, dar se vor schimba in timp, cu siguranta…
Narcisistul. Nu e politician care sa nu fie si un pic narcisist. Sau poate mai mult. In general politicienii au o parere foarte buna despre ei si cred ca merita puterea de a decide pentru altii. Stii ca ai in fata un politician narcisist daca acesta cauta mereu atentia altora, celor din jur, daca da dovada de grandomanie la fiecare pas si daca va cauta mereu un tap ispasitor cand lucrurile nu merg in directia dorita. Narcisistii sunt niste mincinosi extrem de convingatori, cer loialitate din partea altora si nu prea o dau la schimb cand au ocazia. Nu iau nici cele mai bune decizii, insa sunt niste lideri foarte buni odata ce ajung intr-o functie inalta. Exemple avem destule in politica moderna: Bill Clinton, Ronald Reagan, sunt doar doua exemple de politicieni narcisisti.
Obsesiv compulsivul. Personalitatile care lucreaza din greu sa ajunga unde doresc, care sunt constiincioase si au o etica impecabila au nevoie si de acuratete foarte mare in aproape orice. Biografiile lor si abilitatile profesionale depasesc cu mult personalitatea lor. Iau decizii deliberate, adora complexitatea, stiu cu ce se mananca politica, insa sunt niste lideri teribili. Mai ales cand sunt crize in care e nevoie de decizii rapide bazate pe informatii ambigue si limitate. Se feresc sa ia decizii ferme si incearca sa evite orice fel de actiune pana in momentul in care au siguranta foarte mare. Cateva exemple de astfel de personalitati: Hillary Clinton, George H.W. Bush, Barack Obama.
Machiavelicul. Sunt niste manipulatori excelenti, nu ii intrece nimeni la manipulare. Au nevoie doar de cateva momente ca sa inteleaga ce trebuie sa spuna unui public ca sa se foloseasca de personalitatile celor din public si de slabiciunile lor ca sa le castige increderea. Pentru personalitatile machiavelice conteaza mai mult jocul nu rezultatele. Sunt calculate, foarte reci vizavi de ce se intampla in jurul lor, nu prea se dau in vant dupa etica. Vor doar sa castige si atat. In rest se negociaza orice. Exemplele cele mai bune sunt: Nancy Pelosi, Karl Rove sau Rhm Emanuel.
Autoritarul. Aici conteaza ierarhia. Nu are nicio legatura cu sistemele autoritare politice, se preface de cate ori poate ca adora sefii, e foarte competitiv in orice, vrea sa domine clar subordonatii. Tin mult la duritate, la rezistenta, dispretuiesc mila si o evita. Este conservator, orientat spre reguli si spre respectarea lor, nu e foarte sigur pe el, dar incearca sa se descurce. Exemple foarte bune de astfel de personalitati ar fi Dick Cheney sau John McCain, Bill O’Reilly.
Paranoicul. Este secretos, suspicios, cauta mereu intelesuri ascunse in orice, respinge dovada care ar putea sa ii distruga tot ce credea despre ceva, teorii ale conspiratiei etc. Nu au incredere in loialitatea celor din jurul lor, urasc ani la rand si nu iarta usor. Fanteziile paranoice servesc un singur scop: „umflarea” egoului. Isi da prea mare importanta, are sentimente adanci, neexprimate de inferioritate, combinate cu manie si resentimente. Exemple bune pentru aceasta personalitate ar fi Richard Nixon sau Joseph McCarthy.
Totalitarul. In politica electorala apar foarte rar aceste personalitati, asta pentru ca au nevoie de supunere totala, cred in ei prea mult si vor puterea obtinuta in urma terorii, credulitatii celor din jur, celor care sustin astfel de personalitati. Cultul personalitatii, respingerea faptelor dovedite, orice contrazice scopul, obiectivul personal si fanaticismul. Exemplele tipice le cunoastem deja, Adolf Hitler si Kim Jong-il.