Trauma e o realitate a vietilor noastre. Ea apare cand ne asteptam mai putin, se poate manifesta intr-o multime de feluri si ne poate afecta viata pentru totdeauna. Important este sa o constientizam si sa ii constientizam manifestarile individuale pentru a putea actiona si a avea sansa la o viata cat mai echilibrata. Tratamentele moderne promit sa ii ajute pe pacientii care s-au confruntat cu traume in viata lor si par sa dea rezultate bune.
De-a lungul vietii noastre se poate intampla sa avem mai multe traume aparute din senin. Trauma poate sa influenteze perceptia temporala si perceptia de sine a individului. Dar ce este trauma pana la urma? Prin trauma se intelege un raspuns emotional la un eveniment teribil, neobisnuit din timpul vietii, dezastru natural, accident, viol, moarte unei persoane dragi pe neasteptate etc. Imediat dupa evenimentul respectiv, socul si negarea celor intamplate sunt normale. Pe termen lung reactiile includ emotii greu de stapanit, puternice, relatii tensionate, simptomatologie fizica, dureri de cap, stari de rau. Desi multe dintre aceste simptome sunt normale sunt multi oameni care nu pot sa mearga mai departe si sa isi vada de viata…
Din alta perspectiva, trauma afecteaza si perceptia timpului. Stim deja ca noi, oamenii, avem un „simt al timpului”, diferit de alte simturi pentru ca nu poate fi perceput direct si trebuie sa fie reconstruit la nivel cerebral, de creierul nostru. Omul poate percepe perioade relativ scurte de timp, pana la milisecunde, dar si durate, portiuni mici dintr-o viata de om.
Perceptia umana a duratei, a timpului pana la urma este subiectiva si variabila. Intervalul de timp perceput intre doua evenimente succesive este perceput ca o perioada de timp. Nu putem sa intuim exact perceptia celuilat asupra timpului, internalizata, dar putem sa studiem obiectiv perceptia timpului. Chiar grecii faceau de la inceput o distinctie clara intre timpul cronologic, chronos si cel subiectiv, kairos.
Ceea ce face trauma este sa altereze coerenta narativa a vietii individuale, nu mai stii foarte clar ce s-a intamplat, nu mai poti incadra temporal evenimente, nu le mai poti lega intre ele. In prezent, o terapie moderna incearca sa redea invidizilor care au trecum prin traume perceptia temporala corala si pereceptia de sine. Terapia se axeaza pe viitor.
In 2003 s-a realizat un experiment interesant. Participantii au fost „urmariti” timp de 16 ani, veneau in laborator la fiecare patru ani si isi povesteau viata avuta in 20 de minute. Dupa ce s-au colectat datele si s-au analizat s-a reusit intelegerea modului in care oamenii retin si se folosesc de „simtul sineului” confruntati cu multele provocari ale vietii.
De zeci de ani filosofii au spus urmatorul lucru: corpul se schimba, experientele s-au schimbat, cunostintele s-au schimbat. Si cu toate astea oamenii se gandesc la ei in general ca la aceeasi persoana… in trecut si in viitor. E vorba de o continuitate a sinelui si a perceptiei de sine care e destul de complicat de explicat si care se „distruge” odata ce apare trauma. Rationamentul autobiografic este tipul de gandire care leaga sinele de-a lungul timpului si spatiului.
Rationamentul autobiografic este despre reflectia constienta. Cum m-a afectat trecutul, cum am devenit persoana care sunt astazi, ce inseamna asta pentru viitorul meu. Iata doar cateva intrebari legate de acest concept interesant. Cand e stabilitate perfecta in viata ta nu prea ai rationamente autobiografice, doar crizele si schimbarile majore din viata genereaza rationamentele autobiografice care curg ca un rau odata ce sunt accesate. Cu cat ai mai putine schimbari in viata, cu atat rationamentul autobiografic e mai superficial. Si cu toate astea continuitatea perceptiei de sine se pastreaza in timp, chiar daca sunt traume, dar e oarecum fragmentata.
Se schimba clar si perceptia asupra timpului dupa traume majore. Emotiile puternice de necontrolat, tipice traumelor, dicteaza daca vom experimenta timpul ca trecand rapid sau incet, adesea timpul va trece foarte incet pentru cei care au suferit traume in trecut. In momentele de criza, cand apare si trauma, nu te mai gandesti la viitor sau trecut, tot ce conteaza pentru tine e supravietuirea si atat. Cand momentul prezent e atat de intens perceput nu vei mai putea trece peste el atat de usor, asa ca trecutul ajunge sa nu mai treaca niciodata si sa se transforme intr-un prezent continuu.
Indivizii care au trecut prin traume majore au limbaj imersiv, citeaza oamenii direct, vorbesc despre trecut ca si cum s-ar intampla chiar in fata ochilor lor, in prezent. Asa povestea vietii individuale se pierde. Excesul si epuizarea la nivelul memoriei sunt comune odata ce apare trauma in viata noastra.
Amintirile stresante, traumatizante ajung sa fie relatate in detaliu, de amintim de ele in cele mai mici detalii. Orice nu mai are legatura cu evenimentul traumatic, amintirile, informatiile, dispare, amintirile noi nu se mai „inregistreaza”. Ajungi sa traiesti intr-un trecut care pare ca nu se mai termina si revine mereu pe masura ce apar stimulii care declanseaza amintirile traumatice.
Memoria umana este imprecisa, desigur. Aceste imprecizii ne permit sa alegem din tot ce inmagazinam in creier la nivel de informatie si sa oprim doar ce are sens pentru povestea vietii noastre. Cei care au trecut prin traume nu mai au alte amintiri la fel de clare in afara de cele legate de traume, asa ca vor construi un narativ cat mai coerent legat de trecut ca sa puna accentul pe trecerea peste aceste evenimente, cel putin sa dea impresia ca pot merge mai departe in viata. Pana la urma avem nevoie de trecut ca sa ne imaginam viitorul, nu?
Doar prin terapia moderna se poate restaura perceptia de sine corecta. O noua terapie reuseste sa incorporeze elemente ale prezentului si ale trecutului, prioritizand gandirea legata de, proiectata in viitor. Aceasta terapie revolutionara pentru indivizii care au trecut prin traume uriase se numeste terapie cognitiva a identitatii continue. Ideea din spatele ei e simpla: se va reface firul narativ la nivel mental si un timeline legat de ce s-a intamplat pentru a avea o imagine clara asupra vietii. Se va raspunde la intrebarile fundamentale: cine sunt? Unde merg mai departe, spre ce ma indrept? Amintirile specifice sunt mai putin importanta decat povestea generala.
Metoda e foarte simpla. Se identifica oamenii pe care indivizii cu probleme ii admira, valorile intruchipate de acesti oameni. Se folosesc mai departe experientele acelor oameni pentru a identifica valorile esentiale ale propriei individualitati. Apoi urmeaza proiectiile in trecut ca la final individul sa poata avea o perceptie a sinelui din viitor, capabil sa rezolve probleme pe care sinele din prezent nu e in stare sa le rezolve.
Terapia noua propusa celor care sufera dupa traume pare sa aiba efectele scontate. A scazut intentia suicidala si depresia in randul pacientilor care au incercat terapia in faza de testare. Si la o luna dupa terapie efectele acesteia au ramas la fel de bune si de vizibile.
E important sa identificam mereu cum anume povestea noastra de viata se intersecteaza cu povestile altor oameni din viata noastra si sa invatam din experientele lor. Ce reusesc pacientii cu traume majore in viata pana la urma? Se schimba relatia cu experientele din trecut si se permite trairea unui viitor care pana atunci nici nu exista in perceptia ta…