din cand in cand se zguduie pamantul din gand in gand e ca o boala cand apele se onduleaza-n clipa ca fruntea ta peste pamant intinsa de cinci ingeri din cand in cand tresare floarea pleznita candva din samanta verii cand aplecandu-te peste-a mea umbra ai suflat incet peste pamant imi frec mustata sa-mi amintesc ca-s eu acum aici nu trunchi de paguba din cand in cand m-arunc in mine ca lemnul in cuptor sa mai gasesc ceva din tine ca jarul scormonit de dor un tremur ratacit pe plaja sa ma imping spre tine cu patura in mana sa ti-o asez ca tamp pe dupa umeri se ara trupul meu pe dinafara se schimba anotimpuri in frageda-mi mustata ma zidesc perpetuu in zidul ce se pravaleste in corpul meu sunt ana a lui manole in trupul meu acid imi vars ploile cultivand suflul adunat din pesteri si de pe talpile trecatoarelor sa mai ascund din floarea noastra cate-o tulpina cate-un ciot ca mi-am crescut si ciori sa ciuguleasca etern ea creste-ncontinuare luand forma gatului tau vesnic da gatul tau e vesnic chipul meu cunoaste alta fresca in chip de heruvim sunt eu acum dar floarea ta nomado face muzica intre peretii mei fara tine fara mine face muzica do re mi nomado mado do . Postați pe blog! Postați pe blog!
