Pana nu demult se credea ca perioada de sarcina la femei, cele noua luni pe care le cunoastem prea bine, era un compromis intre latimea soldurilor mamei si marimea creierului, capului copilului. Studiile din prezent au demonstrat clar ca nasterea la noua luni nu depinde de niciuna dintre aceste caracteristici fizice, ci de energia, de limita energiei femeii.
Antropologia a incercat de zeci de ani sa gaseasca cele mai bune explicatii pentru perioada de noua luni de dezvoltare intrauterina a copiilor. Daca la inceput se credea ca exista un echilibru intre latimea soldurilor femeii si marimea creierului copilului care duc la o nastere cand cele doua caracteristici fizice ajungeau la un maxim acceptat, suportat, in timp lucrurile s-au schimbat. Ar fi vorba, de fapt, de nevoia de energie si de cat suporta organismul feminin, cat de multa poate oferi si pierde in acelasi timp. La noua luni deja corpul feminin si creierul mamei nu mai pot face fata nevoii de energie si transformarilor radicale din corp.
Explicatia traditionala a perioadei de noua luni sau a sarcinii pe saptamani, 40+ in general, poarta numele de dilema obstretica. Latimea canalului prin care se va naste, va trece copilul dupa ce iese din uter, latimea pelvisului mamei este determinata de nevoile impuse de o deplasare eficienta. Capul copilului tot creste cat timp evolueaza in burtica mamei, cat se dezvolta. Pe masura ce s-au produs schimbari la nivelul modului in care arata copilul pana spre nastere, perioada de sarcina s-a redus si copiii au inceput sa se nasca tot mai devreme. Spre deosebire de alte primate, bebelusii se nasc cu un creier dezvoltat cu 30% mai putin decat cel al unui adult.
Perioada de noua luni pare mica daca ne gandim la cat de mult i-ar trebui creierului bebelusului sa ajunga la marimea celui adult. Dar daca ne uitam la primatele cu un creier foarte mare de la inceput comparatia nu mai e atat de relevanta. Iar daca ne gandim mai departe si analizam sarcina la alte primate de aceeasi marime cu noi vom vedea ca sarcina la femei este cu 37 de zile mai lunga decat cea asteptata la primatele luate ca baza de comparatie. Hominizii au avut sarcina din ce in ce mai lunga spre deosebire de primate.
Mitul potrivit caruia latimea pelvisului poate influenta mersul, pentru ca muschii vor face mai mare efort ca sa ne ajute sa ne deplasam pe orizontala sau pe verticala a fost anulat si el cand s-a observat, in urma studiilor recente, ca locomotia umana nu are nicio problema legata de latimea pelvisului, ne deplasam la fel de bine si cu un pelvis mai lat.
S-a masurat si latimea maxima pe care o va avea pelvisul uman daca am fi avut la nastere un creier la fel de mare ca al cimpanzeilor, care reprezinta cam 40% din creierul nostru la maturitate. Perioada gestationala nu e limitata de latimea pelviana, asta pentru ca oricum exista o diferenta de trei centimetri sau mai mult.
Asa ca pana la urma ne-am dat seama din cercetari si din studii ca perioada de graviditate depinde de energie. Este vorba despre un plafon metabolic atins, in cadrul caruia energia se poate „extinde” pana la o limita. Cand trecem de aceasta limita nu mai putem continua.
La oameni plafonul metabolic este de 2-2.5 ori peste necesarul de energie cand suntem in repaus. Deja femeile ajung la aceasta limita in a sasea saptamana de sarcina. La noua luni de sarcina nevoia de energie a fetusului trece de pragul metabolic impus de catre organismul feminin. Si daca am extinde perioada de graviditate cu o luna mamica nu ar avea cum sa suporte din punctul de vedere al energiei tot ce ii cere micutul din uter si intreg organismul.
Si cu toate astea sunt femei care se chinuiesc foarte mult cand nasc pentru ca bebe are un creier mare si un cap care se va „strecura” cu greu prin zona pelviana si asa prea stramta.
In decursul evolutiei umane problema nasterii a devenit una reala de abia de curand. Schimbarile de dieta au dus la un consum de energie foarte mare, femeile au copii din ce in ce mai mari, mai grei la nastere si selectia naturala nu a avut suficient timp sa permita latirea soldurilor femeii.