Scutur o carte de praf si o deschid. Imi cad ochii pe aceasta poezie. Imi dau seama ca e una din acele duminici in care asta e tot ce pot face: sa citesc. Sunt duminici de vara, ca asta, in care ploile ravasesc atit de mult florile de tei incit ma straduiesc sa imi amintesc parfumul lor. Il caut pina si in cutia cu plicuri de ceai unde, nici macar razletele raze de soare nu il dibuiesc… Bolnav de dorul acelui parfum, citesc mai departe, cu o bucurie secreta. Astazi nu ma intereseza morile de cuvinte care, macina afara ceea ce am prevazut aici acum o zi, acum doua zile … Duminica ar putea fi ziua unei poezii. De-a mea sau de-a altuia… Dimitrie Anghel Duminica Cum te-asteptam odata Duminica Prea-Sfinta Si cit imi pari acuma de trista si pustie… Salonu-i gol, si-n umbra doar samovarul cinta Asemeni unui popa ce-ngin-o leturghie. Era cu toate-aceste asa de multa lume, Veneau tenori celebri, si doamne diletante, Poeti sermani, si fete ce intre doua glume S-extaziau mirate : Ah ! ce frumos andante ! Tindea amoru-n umbra siretele lui curse, Si cind vorbeau de stele, de sori, de tot inaltul, Eu ma plimbam cu gindul in carul Marei Urse, Doar voi gasi un astru nespeculat de-un altul. Cuvinte fara noima urcau, dar, orice vorbe Din gura ta cazute, mi se pareau divine, Puteau sa cinte-n pace si harpe si teorbe, Caci n-auzeam nimica, de te-ascultam pe tine. Si-acum e gol salonul, e gol, si-n umbra casei Stau vastele fotolii si lung prind sa se mire : Pe unde-o fi azi pasul micut al prea frumoasei, Ce tot venea statornic ca sa-si gaseasca-un mire? Oglinzile-si arata cu jale infinitul Si nu mai vine nimeni… zadarnic stai la geamuri, — Ce-ai cautat in lume, o, tu ! mult linistitul Poet, credeai ca-i lesne sa scrii epitalamuri ? Ce-am cautat, v-as spune, ce-am cautat eu — dara Mi-e frica, caci in umbra, suprema ironie, In neagra umbra, pianul cu dintii scosi afara Rinjeste ca un monstru ce-ar vrea sa ma sfisie.