Sistemul nervos autonom este o parte importanta a sistemului nervos periferic, reusind sa controleze functiile organelor interne si sa alimenteze, ajute organele noastre. Functionarea sa e perfecta in majoritatea timpului, doar ca, in anumite situatii atipice, sistemul nervos autonom incepe sa nu mai poata face fata si are o functionare haotica. Disautonomia este afectiunea destul de periculoasa ce caracterizeaza aceasta functionare anormala a sistemului nervos autonom.
Disautonomia este un termen general, umbrela, care se refera la acele afectiuni ce tulbura functionarea normala a sistemului nervos autonom. De la forme usoare la cele severe, disautonomia poate avea o multime de simptome, multe dintre ele comune. Sistemul nervos autonom, cel care e afectat direct de aceasta boala, se ocupa de toate procesele importante din corp, tensiune arteriala, temperatura corporala, respiratie, digestie, ritm cardiac, transpiratie si multe altele. Daca apar leziuni ale nervilor care reglează functiile involuntare (sistemul nervos autonom) putem discuta despre aceasta boala.
Peste 70 de milioane de oameni din toata lumea au o forma de disautonomie. Uneori e vorba despre disautonomie congenitala, dar avem si disautonomie aparuta in timpul vietii, de regula cu manifestari in jurul varstei de 50-60 de ani.
Odata instalata, disautonomia va incepe sa determine aparitia de simptome la ochi, inima, la nivelul respiratiei si la aproape toate sistemele importante din corp, procesele automate din corp, care in alta situatie nu aveau nicio problema. Se adauga: probleme de echilibru, stari de lesin, ameteli, stare de rau, greata varsaturi, dificultati de concentrare, ritm cardiac accelerat, ritm cardiac prea lent, pupile dilatate, schimbari vizibile in privinta scaunelor, constipatie, diaree, oboseala mai mare ca de obicei, disfunctie sexuala, dureri in piept, nevoia de a urina mereu, incontinenta urinara, dispnee, piele palida, palpitatii, probleme de somn, de inghitire, aritmii, sensibilitate la lumina, sunet, hipoglicemie sau transpiratie in exces sau prea putina.
Toate aceste simptome pot sa apara in paralel sau in grup, mai multe simptome care de dezvolta pe masura ce boala evolueaza. Ochii injectati, uscati, migrenele, temperaturile oscilante la nivelul pielii, salivare excesiva, schimbari de stare de spirit, anxietatea, vederea incetosata, intoleranta la exercitii fizice, vertijul sau nasul cu secretii abundente pot fi semnale clare ale disautonomiei.
De altfel avem doua tipuri de disautonomie, primara si secundara. Cea primara apare fara o cauza anume, cea secundara apare doar ca urmare a unei afectiuni care exista deja. Sansele sunt mai mari sa ajungi sa suferi de aceasta afectiune daca provii dintr-o familie de evrei, daca provii dintr-o familie de europeni din est, daca ai deja in familie membri cu disautonomie.
Al doilea tip de disautonomie apare cand avem deja o afectiune, de exemplu amiloidoza, scleroza laterala amiotrofica, ganglionopatie autonoma autoimuna, disreflexie autonoma, botulism, tumori cerebrale, sindrom de durere regionala complexa. Sa nu uitam de Long COVID, sindromul Ehlers-Danlos, Guillain-Barré, dementa cu corp Lewy, boala Lyme, lupus, scleroza multipla, atrofie multipla a sistemului, hipotensiune arteriala ortostatica, boala Parkinson, artritele reumatoide sau sarcoidoza, sindromul serotoninergic, sindromul Sjögren, diabetul de tip 2, sindromul Wernicke-Korsakoff.
Tipurile specifice de disautonomie ar fi: disautonomie familiala sau sindromul Riley-Day, atrofia multipla sistemica, sindromul tahicardiei ortostatice posturale, tahicardia sinusala, sincopa vasovagala.
De multe ori se poate confunda disautonomia cu insuficienta suprarenala, anemia, cu tulburarile de anxietate, cu dezechilibrele electrolitice sau cu atacurile de cord, cu hipertiroidismul.
Complicatiile disautonomiei sunt dintre cele mai neasteptate. Se discuta despre probleme mai grave cu inima, pulsul, lesin repetat, respiratie ingreunata, digestie cu mari probleme persistente, rinichi care nu mai functioneaza corect.
Diagnosticarea disautonomiei se va face in cabinetul medicului specialist, neurolog, medic internist, generalist de obicei. Implica un proces de eliminare, de observare a simptomelor, de stabilirea a momentului aparitiei lor. Se vor recomanda electrocardiograme, test de transpiratie, pupilometrii, ultrasunete, analize de sange complete, se pot face si CT-uri, RMN-uri la nevoie. Depinde mult ce simptome are pacientul si ce decide medicul, ce neclaritati are legat de simptomatologia prezentata.
Cat despre tratamente pentru disautonomie, vestea proasta e ca nu exista unul care sa vindece complet aceasta afectiune. Se are in vedere doar imbunatatirea vietii pacientilor si ameliorarea simptomelor.
Ce putem face este sa avem grija la dieta, sa crestem cantitatea de sare consumata, daca avem tensiunea prea mica, sa ne hidratam corespunzator, sa administram la recomandarea medicului medicamente pentru tensiune arteriala, sa administram medicamente imunosupresoare.
Daca avem disautonomie aparuta ca urmare a medicamentelor luate e bine sa oprim o perioada medicamentatia, dupa ce ne-am sfatuit cu medicul in prealabil, foarte important acest aspect. Cand o alta afectiune determina simptomele disautonomiei tratarea bolii care a dus la aceasta afectiune ciudata este cea mai buna masura ca sa scapam de simptome.
Unele forme de disautonomie pot fi temporare, insa disautonomia odata instalata va ramane cu tine toata viata. Simptomele pot fi frecvente, unii pacienti pot sa nu aiba niciun fel de simptom ani, luni intregi si, dintr-odata, sa apara din senin toate.