Politica este un domeniu in care este loc pentru aproape orice. Inclusiv pentru minciuna sau post-adevar. Politicienii stiu foarte bine sa distinga intre minciuna si post-adevar si le pot folosi pe amandoua ca sa isi atinga scopul final, alegerea intr-o anumita functie.
Minciuna si post-adevarul sunt doua variante ale unui adevar convenabil, minciuna tinteste un adevar denaturat, in vreme ce post-adevarul se refera mai degraba la o situatie in care adevarul factual conteaza prea putin.
In politica distinctia dintre minciuna si post-adevar este foarte greu de inteles, mai ales daca nu ai suficienta experienta si ai in fata un politician cu experienta care le intelege foarte bine si stie cum sa le foloseasca in favoarea sa.
Primul termen care apare in politica si pe care il auzim mereu invocat ori de cate ori apar dispute politica e minciuna. Minciuna este in practica o afirmatie contrazisa adeseori de catre experienta, de observatie, adevarul e denaturat pana intr-acolo incat apare un cu totul alt adevar bazat pe ceva ce nu exista in realitate. Politicienii jongleaza de cele mai multe ori cu minciuni premeditate, stiu foarte bine ce spun, sunt constienti ca adevarul este denaturat si nu reflecta realitatea, dar le includ in discurs doar pentru a cuceri, pentru a valida anumite angajamente.
Minciuna e o caracteristica a personalitatii, pana la urma, ajungi sa o dobandesti si dintr-un instinct de conservare, din prea multa ambitie de a ajunge la anumite obiective propuse.
De cealalta parte, in politica vom observa si existenta ideii de post-adevar. Aici e mai complicat de explicat. Notiune cu valente filosofice, post-adevarul se refera la obiective care sunt mai putin influent in formarea unei opinii publice, adevarul in sens factual e neimportant, irelevant. E un fel de lipsa de respect pentru adevar, politicienii nu mai tin cont de ceea ce spun si nu intetioneaza sa se gandeasca prea mult daca ceea ce spun este intr-adevar… adevarat. Si cei care ii asculta nu mai considera atat de important adevarul din discursul lor. E un cerc vicios din care cu greu poti iesi intr-o era a post-adevarului in care politicienii nu mai sunt demult oamenii care vor binele „poporului”.
Termenul de post-adevar e relativ recent, insa conceptul din spatele sau isi are originea in dezbaterile morale, epistemice si politice despre relativism, postomodernitate si minciuna in politica.
Ca sa intelegem mai bine cum sta treaba cu minciuna si post-adevarul in politica putem porni de la un exemplu simplu. Daca scriem „Prima propozitie din acest text este o minciuna”, propozitia de fata reprezinta un adevar sau e o minciuna? Sau daca un mincinos recunoscut declara „Eu mint” spune acesta adevarul? In logica avem paradoxul mincinosului: mincinosul e un mincinos, iar daca mincinosul minte intr-adevar, atunci mincinosul spune adevarul, ceea ce inseamna ca mincinosul a mintit…
Multi teoreticieni si analisti ai politicii au sustinut ca politica si adevarul nu au cum sa coexiste. Avem minciuni mai mici care iau forma deceptiilor, dar si minciuni mai mari care presupun o rearanjare a texturii factuale a realitatii.
Diferenta dintre minciuna si post-adevar in politica e destul de simplu de reparat: mincinosul neaga anumite fapte specifice care au coordonate clare in timp si spatiu, post-adevarul insa pune sub semnul intrebarii insasi natura adevarului. Mincinosul cunoaste adevarul insa incearca sa ne pacaleasca pentru a crede intr-un narativ alternativ, in vreme ce adeptii post-adevarului nu au nicio treaba cu… adevarul.
Revenind la politicieni, avem doua exemple clare in care ne dam seama de minciuna si de post-adevar: Bill Clinton si Donald Trump. La o conferinta de presa din 1998, Clinton a spus ca nu a avut nicio relatie intima cu doamna Lewinsky si ca nu a cerut nimanui sa minta in numele sau, pentru a-si pastra numele si reputatia nepatata. A fost o minciuna, si asta s-a aflat mai tarziu, pentru ca, dupa cum stim, minciuna are picioare scurte?.
De cealalta parte, Donald Trump are cu totul alta relatie cu adevarul si raportare la adevar. Trump a tot acuzat media de fake news, el nu a negat niste fapte, a incercat sa submineze infrastructura teoretica care permite orice conversatie despre adevar. E exemplul tipic de post-adevar. El si-a dorit sa creeze un mediu in care faptele obiective sunt mai putin importante si influente in modelarea opiniei publice, adevarul stiintific e scos in afara legimitatii.
Asta e diferenta esentiala dintre minciuna si post-adevar in politica: minciuna incearca sa distruga un anumit adevar, post-adevarul incearca sa submineze adevarul insusi-pentru adeptii sai adevarul este „relativ”, nu prea te poti baza pe el si nici nu conteaza cat adevar e in… adevarul din realitate.