Legatura dintre ceea ce facem zi de zi si sanatatea noastra e mai stransa decat ne inchipuim

Multa lume se gandeste la fumat sau la mancatul in exces, la consumul de alcool cand vine vorba de obiceiuri care pot afecta sanatatea. Sunt si ele incluse pe lista lunga de astfel de obiceiuri si comportamente nocive, dar avem si unele la care nu te-ai fi gandit neaparat si care pot sa iti saboteze incercarea de a avea o sanatate de fier.

Mai grav este ca sanatatea iti este pusa in pericol de obiceiuri pe care e greu sa le recunosti, mai ales daca fac parte din rutina zilnica. Efectele lor sun vizibile imediat sau trebuie sa treaca o perioada de timp pana sa le simti pe pielea ta. Din fericire le putem repera ceva mai rapid, daca suntem atenti, si nu e greu deloc sa ne mentinem sanatatea in parametri normali.

Sanatatea noastra este cel mai de pret bun pe care il avem si va trebui sa avem grija de ea toata viata. Aceasta grija de sanatatea noastra nu e intotdeauna asa de usoara, sunt momente in care lucrurile ne scapa din mana si ne imbolnavim, chiar daca am fost foarte atenti.

De ce se intampla aceste lucruri? Pentru ca, probabil, avem niste obiceiuri pe care le tot repetam si care ne afecteaza sanatatea. Ele sunt deja banale, comune, nu ne gandim prea mult la ele, si asta le face si mai periculoase.

Cand ai un dusman nevazut, care iti saboteaza sanatatea in cele mai neasteptate moduri, nu ai cum sa mai astepti. Trebuie sa iti iei toate masurile in asa fel incat sa poti fi sanatos si gata de actiune. Micile detalii chiar conteaza cand e vorba despre obiceiurile de zi cu zi care ne pun in pericol sanatatea. Care sunt insa aceste obiceiuri atat de periculoase si, paradoxal, atat de banale?

Te gandesti prea mult la evenimentele care te-au marcat, la cele negative. Daca te tot gandesti la evenimentele din trecut, mai ales la cele negative si le tot intorci pe toate partile nu te vei simti mai bine. Un studiu din 2017 a aratat faptul ca toti pacientii care rememorau evenimente neplacute ajungeau sa aiba simptome asociate depresiei.

In loc sa te tot gandesti la trecut e recomandat sa planifici viitorul si prezentul si sa te concentrezi doar pe ce poti face nu pe ceva ce ai facut deja. Sanatatea mintala afectata va determina aparitia unor efecte si in plan fizic, asa ca incearca sa te detasezi, indiferent de contextul in care te afli sau de trauma suferita in trecut.

Discuti cu prietenii despre momentele grele prin care treci. Pare ceva natural si chiar benefic sa vorbesti cu un prieten cand iti e greu, sa scapi de emotiile negative. Studiile recente au aratat ca discutia cu prietenii cand ai multe emotii negative nu prea are efectul scontat, ele sunt amplificate si mai mult.

Depresia apare mai repede la cei care discuta despre emotii negative cu apropiatii decat la cei care evita sa faca un astfel de lucru. Practic ramai blocat in acele emotii negative si nu reusesti sa treci de o perioada nefasta din viata ta.

Te autocritici ori de cate ori ai ocazia. Poate nu iti dai seama, dar cand te critici de la orice fel de lucru ce nu iti iese iti distrugi sanatatea mintala si esti cu un pas mai aproape de depresie. Autocritica poate fi inlocuita cu o compasiune de sine, nu e asa de usor, dar e foarte simplu sa poti ajunge la o stare de echilibru psihic si psihologic.

Atentie insa la linia destul de fragila dintre autocritica si compasiunea de sine, sa nu ajungi sa cazi in cealalta extrema. Sanatatea mintala e foarte fragila mai ales in vremuri ca acestea, in care anxietatea ne pandeste la tot pasul.

Petreci prea mult timp in social media. Sanatatea mintala are de suferit enorm de pe urma social media. Cu cat stai mai mult pe social media, cu atat sentimentul de izolare creste. Izolarea sociala e foarte daunatoare sanatatii fizice si mintale, asta e un lucru cert.

Si apare destul de repede si riscul de depresie, de boli psihice chiar mai grave decat depresia. Starea de spirit se altereaza rapid cand stai mereu pe social media. Ca sa previi aceste probleme e bine sa interactionezi fata in fata cu prietenii, familia, oamenii dragi si sa renunti cat mai mult posibil la on-line.

Cheltuiesti prea multi bani. Da, te simti bine cand mergi in magazine si iti cumperi tot ce ai nevoie, dar pe termen lung banii cheltuiti in numar prea mare s-ar putea sa nu aiba doar efecte asupra pusculitei tale. Problemele financiare duc la probleme psihice in mod automat.

Cei care au datorii au sanse si mai mari sa cada in depresie sau sa se trezeasca cuprinsi de multe probleme psihice destul de greu de tratat. Si esti si stresat cand ai datorii, cand ai cheltuit prea mult si nu prea mai ai de unde sa pui la loc. Ca sa ai o gandire pozitiva si sa te simti bine din nou gaseste un echilibru in privinta finantelor si ai grija la datorii si la cheltuieli.

Stai prea mult pe scaun, in pat, fara sa faci multa miscare. Un comportament sedentar duce la un risc foarte mare in privinta aparitiei obezitatii, diabetului de tip II, bolilor cardiovasculare grave. Sanatatea mintala are de suferit si ea daca stai prea mult pe scaun, la birou.

Studiile au aratat pana acum ca aproape toti cei care stau perioade lungi fara sa faca miscare deloc sunt mai predispusi depresiei agravate. Cu doar o ora de activitate fizica intensa poti sa anulezi efectele statului pe scaun, in pat. La fiecare jumatate de ora e bine sa ne miscam putin pentru o minte si un corp in forma maxima la orice ora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *