Stim cu totii ca sportul este bun pentru organismul nostru, pentru sanatatea psihica, pentru sistemul nervos. Insa cand sportul e de performanta, de elita si e prea mult in viata noastra poate avea si efecte „adverse”. Si asta o stiu prea bine sportivii de performanta sau cei care fac foarte mult sport si ajung pana la un grad de epuizare psihica pe care il vedem doar la pacientii care sufera de boli psihice…
Atat timp cat sportul este doar o activitate recreationala si il practicam in niste limite normale, care nu ne vor pune la incercare psihicul si corpul este in regula. Specialistii si medicii chiar recomanda pana la sase-opt ore de sport pe saptamana sau chiar mai mult, in functie de nevoile fiecaruia si de rezistenta noastra. Asta inseamna ca putem merge la sala, putem alerga, putem sa facem exercitii fizice si acasa.
Insa cand sportul e de performanta si faci parte din echipe, mergi la competitii, te pregatesti pentru competitii si trebuie sa urmezi un program spartan si sa iti depasesti mereu limitele lucrurile se complica foarte mult. Performanta cere sacrificii, da, si cand esti tanar esti dispus sa le faci stiind ca vei avea o cariera de invidiat in viitor.
Doar ca tinerii iau mult prea in serios sportul si inca de la varste fragede si ajung in timp la epuizare psihica incercand sa practice si sport de performanta si sa fie buni pe toate planurile, inclusiv la invatatura, la scoala, la facultate. In foarte multe cazuri sportul de performanta luat prea in serios poate duce la depresie sau la agravarea sa daca exista deja, la anxietate, oboseala cronica, la dezvoltarea unor afectiuni psihice de la atata presiune si efort mai ales cand faci parte din echipa.
Da, am aflat din numeroase studii ca sportul de echipa si performantele asociate, satisfactia pe care o ai cand obtii si rezultate dupa multa munca pot sa reduca anxietatea, depresia, problemele de atentie. Pana si copiii care au trecut prin episoade traumatizante cand erau mici si sunt deja adolescenti vor avea de castigat daca se implica in sporturile de echipa. Competitia prea mare, nivelul prea ridicat cerut in sporturile de echipa si in tot ce implica ele sunt vinovatele pentru reversul medaliei pe care il vedem tot mai des manifestat mai ales in cazul adolescentilor.
In multe state e o dezbatere foarte interesanta despre specializarea sporturilor si profesionalizare, caz in care adolescentii, tinerii trebuie sa joace si sa se comporte exact ca niste profesionisti. Apare imediat fenomenul de burnout, ranile sunt inevitabile, stresul e prea mare, vrei tot mai mult de la organismul tau si nu faci decat sa iti „erodezi” si mai tare psihicul si asa instabil la varste fragede.
Un studiu publicat in British Journal of Sports Medicine in februarie 2021 si realizat pe sportivi de elita suedezi a demonstrat ca 17.2 procente din randul barbatilor si 14.2 procente din randul femeilor care faceau sport de performanta au avut ganduri suicidale macar o data-varsta medie a participantilor la studii a fost de 29 de ani…
Si totusi ce se intampla cu sporturile de „elita”, cu sportivii de elita care sunt tineri? De unde aceste efecte negative ale sportului de performanta? Daca se discuta despre performanta ai presiune mare din partea parintilor, profesorilor, celor din echipa ta, antrenorilor.
Trebuie sa fii bun si la sport, si la scoala, perfectiunea e o realitate pe care trebuie sa o iei in considerare si sa o atingi, obiectivele devin nerealiste de cele mai multe ori. Toti acesti factori „stresori” pot duce la probleme psihice grave, sportivii ajung sa fie dezamagiti de ei si de faptul ca nu se ridica la nivelul asteptarilor celorlalti. Si ce e mai grav este ca sportivii de elita nu discuta niciodata despre modul in care presiunea prea mare ii distruge din interior… Si de ce apare aceasta teama de a vorbi despre ce simti? Pentru ca s-ar putea sa pierzi oportunitati in cariera ta, pentru ca s-ar putea sa ajungi sa nu mai practici sport. Si asta e cea mai mare temere a sportivului de elita.
Conceptul de identitate de sine e foarte important pentru sportivi. Cea mai mare problema pentru ei este cand se lasa de sport, voluntar sau din cauza unor accidentari. Multi sufera enorm dupa ce renunta la cariera, apare imediat si anxietatea sau depresia.
E foarte greu sa fii si elev, licean, student si sportiv de elita, de performanta. Timpul e prea putin, trebuie sa inveti sa prioritizezi sportul daca vrei cariera, dar s-ar putea sa nu mai ai note bune la scoala. Mediul in care traiesc sportivii si in care sunt nevoiti sa faca si sport e unul foarte complex, presiunea interna si externa sunt uriase si se manifesta in fiecare zi.
Pana si sportivii de elita de talie mondiala au astfel de probleme in tinerete. Sa ne gandim doar la Naomi Osaka, tenismena profesionista care s-a retras de la Turneul de tenis de la Roland Garros in mai 2021 pentru ca… avea probleme mari cu depresia si cu anxietatea… In iulie 2021, un gimnast olimpic, sportiv de elita, Simone Biles a renuntat pentru ca existau probleme legate de sanatatea sa psihica.
Cum se pot preveni astfel de episoade in cariera, care dor foarte tare? Cu tratamente medicamentoase si psihoterapie, diagnosticare inca de la primele simptome si recunoasterea deschisa a problemelor avute. In unele tari sunt deja programe nationale care ii invata pe antrenori cum sa identifice, inteleaga si sa raspunda la semnalele legate de problemele psihice ale sportivilor.
Schimbarea incepe insa inca din copilarie. Studiile ne-au aratat ca mai toti micutii care participa la sporturi de echipa vor trece prin momente in care problemele psihice vor deveni o realitate pentru ei. Insa ca sa fie competitivi si sa faca performanta parintii fac greseala si isi dau copiii la sport de la varste prea mici…
In loc sa faca un sport si sa traga „tare” ca sa devina campion in adolescenta si in tinerete mai bine dai copilul la mai multe sporturi, sa incerce, la cluburi sportive. Un program optim pentru ei in sport ar trebui sa se concentreze mai degraba pe sanatate mintala, putere, stabilitate, sanatate psihica, relationare. Ce au de facut parintii in practica?
- Incearca sa alegi sportul sau sporturile care se potriveste/potrivesc copilului si abilitatilor sale, dorintelor sale;
- Mergi la antrenamente ca sa vezi ce tip de interactiune exista cu antrenorul, cu echipa, cu alti copii;
- Alege un antrenor, o echipa care sa se muleze pe personalitatea micutilor;
- Observa copilul si vezi daca ii place sportul la care l-ai dat;
- Vorbeste cu micutul despre sport si incurajeaza-l sa-ti vorbeasca despre lucrurile ce nu ii plac;
- Permite-i sa greseasca si nu il certa daca nu are chiar rezultatele pe care ti le inchipuiai cand l-ai dat la sportul respectiv;
- Urmareste propriul comportament cand mergi la antrenamente cu el, la practica. Modeleaza-ti comportamentul in asa fel incat sa nu exagerezi cu laudele sau cu niste critici care nu ajuta la nimic.