Am citit citeva fraze interesante ieri. Toate in linia acelui a fi sau a nu fi roman, cu metehnele sau fericirile care pleaca de aici. Si astea si ca reactie la o tema predilect vinturata in perioada asta, aceea a romanismului ca orgoliu si binecuvintare, provocata dinspre un Cotroceni deodata foarte harnic in a ne prezenta studii si propuneri privind mersul tarii. Bineinteles ca temei respective i se pune in balanta pericolul teribil al ticalosirii si al sistemului hapsin si corupt care-si face pres din virtutile noastre milenare. Ca dintre concluziile cotroceniste razbat si incercari de solutii precum cele cu prostitutia, drogurile, pensionarea la o palma de… locul cu verdeata ori bagarea tincilor in program imediat ce vor fi fost intarcati, asta cred ca tine de arhicunoscuta, si inutila de acum, bolnavicioasa deprindere de jucator a vremelnicului chirias al palatului cu cucuveaua. Ca vad in asta tentatii flagrant populiste si nationalist-comuniste, de un patriotism ridicol (desigur, reteta buna la bobor pe vreme de criza si alegeri!) e alta poveste usor si ea de decantat in chiar mai putine rinduri. Dar, vorbeam mai ieri, despre niste tabere de intelectuali si despre speranta mea ca acestia isi vor si concretiza cumva opozitia normala altfel, prin argumente, fata de o parte sau de alta a gaunoasei noastre clase poilitice (opozitie de bun simt, oricind si oricum, macar in cazul presei si a intelectualilor). Nu, nu am gasit mare lucru prin meandrele concretului, dar am dat de frazele despre care spuneam si care, macar imi confirma ca totusi mai sunt oameni care se exprima limpede, in limitele firescului, chiar cu tot cu rezervele, esentiale de altfel, privind limitele lor… morale. Limite morale ce pot trece de contradictoriu si pot deveni… mortale pentru ei la un moment dat. Si pina la urma nici macar nu ma voi agata musai de notiunea de intelectuali (nu-mi plac elitele) gindindu-ma cu aceeasi masura la persoane din orice zona de cultura, sau instructie care, detin insa civilizatia si gramatica celor sapte ani de acasa si care imi pot da speranta normalitatii. Speranta, stiu,… superflua. Asadar… Andrei Plesu (in ciuda orientarii sale politice, il contrazice iata, sper nu numai de fatada, pe Basescu cu comisiile lui cu tot) , in Gindul, despre mindria de a fi roman: Nu te-a intrebat nimeni daca vrei sa te nasti roman si n-ai fost declarat roman de un juriu care ti-a evaluat, in prealabil, virtutile. Si Plesu intareste ideea : a spune «sunt mandru ca sunt roman» e totuna cu a spune «sunt mandru ca am nasul carn». „Eu sunt roman si cu asta basta. Aici s-a intamplat sa ma nasc. Nu vad de ce ar trebui sa fiu asa mandru ca sunt roman, zice Victor Rebengiuc, continuind: N-am inteles niciodata fanfaronada asta: «Eu sunt roman. Ce grozav sunt eu!». Esti mandru ca-ti faci treaba bine, dar asta poate s-o spuna si un francez, si un ungur. La rindul sau, Cristian Tudor Popescu – parca mai anti-prezidential in ultima vreme, fata de un Ion Cristoiu care a cirmit-o, temporar as zice, in sens invers! – spune: Regasesc in declaratiile domnului presedinte reflexele activistilor PCR si securistilor resapati dupa 1989, a caror prima grija era sa acuze presa de denigrarea Romaniei. Problema era presa, care vorbea de rau. Acum si tinerii. Adevaratii iubitori de tara, potrivit unei alte declaratii a presedintelui, sunt agentii serviciilor secrete. De parca, daca presa si tinerii ar fi vorbit de bine, ar fi crescut niste autostrazi din pamant. Daca cineva spune ca rosiile umflate din import sunt mai bune decat rosiile romanesti, nu influenteaza pe nimeni, e trimis sa le manance el. Daca insa spune ca presedintele Basescu n-a adus Romaniei in 5 ani nicio rosie degerata, se pot gasi destui care sa-l creada. Dar cel mai bine m-au uns la suflet cuvintele, regizorului Cristian Mungiu (pe Realitatea .net), acum in preajma lansarii comediei „Tovarasi, frumoasa e viata din trilogia, ce pare remarcabila, „Amintiri din epoca de aur, la intrebarea ce-l enerveaza la realitatile autohtone: „O! Politicienii care nici macar nu mai mimeaza ca ar sluji interesul public, televiziunile care popularizeaza idioti, dobitocii care merg cu 4X4urile pe contrasens, nivelul infricosator de mitocanie din tara asta, sistemul sanitar care te lasa sa mori cu zile, impostura fenomenala din zona cultura, fiscalitatea aiuritoare, coruptia generalizata, smecherii care cumpara o casa de patrimoniu azi si miine fac in locul ei un bloc de sticla, ideea ca producem 2 km de autostrada pe an cu costurile pentru 20 – si, in general faptul ca in Romania, la 20 de ani dupa caderea comunismului totul e dificil, complicat, ilogic, aproximativ si ca in general toate legile si valorile sint relative. Bancul ala cu cele doua bile care ni s-au dat dintre care pe una am pierdut-o si pe cealalata am stricat-o ne caracterizeaza perfect ca natie. Cind aud calcule de alea care socotesc in cita vreme recuperam distanta fata de occidentali ma apuca risul. Ce sa recuperam, ecartul se mareste continuu. Daca tara asta era un srl mai bine o inchideam si faceam alta. Cuvintelor astora nu li se cade o concluzie, cum nu le era potrivita nici introducerea mea, insa ele imi aduc o veste buna: jocul la ruleta, electoral, cu notiuni, cu cuvinte, de a anumita… altitudine poate fi penalizat elegant iar barbugiul poate fi usor pus cu botul pe labe. Sper – o, dulce si incurabila naivitate! – intr-o asemenea concretete a normalitatii incepind cu toamna asta, cum mai sper sa aud tare vocile nebunilor cu ochii inchisi. Ar fi, desigur dupa cum se vede, prea mult insa acum sa mai sper si la… verticalitatea de necontenit a unora dintre vorbitori… Deh, nu le putem avea pe toate! 😉