Arta suprarealista te surprinde chiar si atunci cand te astepti sa fii surprins intr-un fel

Suprarealismul este printre putinele curente artistice, de avangarda, in care libertatea de expresie este totala. Cu influente dadaiste, suprarealismul s-a dezvoltat in Europa dupa Primul Razboi Mondial si a cunoscut o popularitate crescanda pe masura ce s-a raspandit in teritorii diverse, pe masura ce tot mai multi artisti l-au adoptat.

Miscarea culturala suprarealista este cunoscuta in special pentru operele de arta foarte vizuale, pentru juxtapunerea unui imaginar neobisnuit. Adesea vedem opere in care apar scene fara logica, precizia fotografica este insa foarte mare, apar si creaturi ciudate din obiecte din viata de zi cu zi.

André Breton, intemeietorul sau, si-a propus ca suprarealismul sa fie o rezolvare a conditiei contradictorii dintre vis si realitate, propunand o realitate absoluta, o super-realitate. Elementul surpriza este prezent peste tot in operele suprarealiste, insa de multe ori surpriza este una la care chiar nu te astepti.

In suprarealism niciun artist nu poate face performanta daca nu are imaginatie, daca nu e creativ si daca nu se gandeste la cele mai neasteptate modalitati de imbinare a tehnicilor de realizare a operelor de arta. Suprarealismul nu cere doar imaginatie multa, cere si foarte multa indemanare, atentie, perseverenta.

Sa obtii opere, picturi care se incadreaza in acest curent si respecta toate rigorile miscarii culturale este greu. Doar cei mai experimentati si mai buni artisti se avanta in procesul creativ impus de suprarealism.

Pictura sau sculptura, chiar nu conteaza pentru suprarealism. Totul este sa surprinzi si sa aduci mai aproape un imaginar complex intr-o realitate pe care nimeni nu se astepta sa o vada in fata ochilor. E un pariu cu arta pe care artistii fascinati de suprarealism il pun si pe care il castiga doar datorita muncii si interesului acordat detaliilor.

Operele suprarealiste au socat de multe ori pentru ca asta e si rostul lor, sa determine o reactie din partea publicului. Insa multe au depasit orice asteptari si surprind prin realism mai ales cand le vezi pentru prima data.

Telefonul-Homar de Salvador Dalí, 1936. Curentul suprarealist in arta pleaca de la premisa ca revolutiile incep in vis. Adeptii sai se inspira in parte din operele lui Sigmund Freud, parintele psihanalizei, incercand sa creeze arta din inconstient.

Homarul-telefon a lui Dalí este un exemplu clasic de obiect suprarealist, care mai si vorbeste intr-un mod obsesiv, inexplicabil artistului. Pentru artist telefoanele erau niste mesageri sinistri ai lumii de dincolo, in vreme ce homarul avea in jurul sau o simbolistica sexuala. Ce puteai sa faci cu un homar-telefon? Telefonai in vis…

Imposibilitatea fizica a Mortii in mintea cuiva in viata de Damien Hirst, 1991. Obiectul suprarealist continua sa traiasca, in forma unui rechin conservat in formaldehida, care pare sa inoate in spatiul alb al galeriei de arta. Iluzia miscarii rechinului este obtinuta prin perspective refractare de la o vitrina de sticla. Rechinul se descompune la un moment dat si devine si mai bizar si mai… suprarealist.

Colosul lui Constantin. Este vorba despre o statuie uriasa a lui Constantin Cel Mare, care ocupa la un moment dat absida de vest a Bazilicii Maxentiu, in Roma. Ramasite din statuia imensa sunt adapostite intr-un muzeu din Roma si inca fascineaza orice artist.

In secolul 18, Henry Fuseli a portretizat un artist coplesit de spectacolul ciudat oferit de mana uriasa a lui Constantin. In anii 1950, Robert Rauschenberg a fotografiat un amic stand alaturi de relicvele uriase. Fragmentele sale se incadreaza de minune in suprarealism, dar statuia intreaga, asa cum era ea pe vremuri depasea orice super-realitate imaginata vreodata de catre suprarealisti.

Obiect de Joan Miró, 1936. Artistul catalan a reusit sa creeze un obiect suprarealist excelent, cu ajutorul a mai multe elemente simbolice: o comoara a piratilor, inclusiv un papagal, piciorul unei femei cu dresuri, o harta, o palarie si o minge care se tot balanseaza. Imaginile pe care le intalnim si in viata de zi cu zi creeaza un fel de magie si de mister tipice pentru suprarealism.

Cantecul Dragostei de Giorgio de Chirico, 1914. Primul obiect suprarealist ar artistului a aparut in picturi care ilustrau spatii moderne si melancolice, relicve enigmatice, inainte de Primul Razboi Mondial. In opera „Cantecul Dragostei” o manusa din cauciuc atarna langa un cap de marmura. Giorgio chiar a cumparat manusa din cauciuc si a transformat practic obiectul din realitate intr-unul suprarealist, a adus realitatea intr-o super-realitate apartinand suprarealismului modern.

Preludiu unei maini rupte de Marcel Duchamp, 1915.  Pana la obiectele suprarealiste care aveau ca sursa de inspiratie vreo piata de vechituri din Paris, Marchel Duchamp si-a selectat lucruri gata confectionate. Diferenta intre ideile sale si cele ale obiectelor suprarealiste generale, intalnite la marii artisti ai vremii este diferenta dintre ironia fina a lui Dechamp si obsesia extaziata a lui Dalí. Obiectele lui Duchamp evoca aceleasi forte irationale din suprarealism.

In „Preludiu unei maini rupte” Duchamp a pus o lopata de zapada si un titlu care anunta o ranire iminenta: mana cui este pe punctul de a fi rupta? Este a mea? Scena in sine are mult umor…suprarealist.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?