Controversele apar oricum daca esti implicat in politica si nu ai cele mai “prietenoase” viziuni si declaratii…

In politica ajungi sa fii important atunci cand toate lumea discuta despre tine. Doar ca multi politicieni nu ajung in centrul atentiei pentru faptele lor laudabile sau pentru discursul lor nuantat, ci datorita controverselor din jurul lor.

Controversele in politica apar mai mereu si sunt insotite si de multe zvonuri care le alimenteaza si de un discurs din ce in ce mai greu de controlat. Oamenii politici controversati sunt in general lideri puternici, cu o pozitie ferma in anumite privinte, politicieni care tin mai mult la scopurile lor, decat la imaginea internationala…

Cand intri in politica si mai ajungi sa fii politician cunoscut peste tot in lume iti asumi expunerea de care vei beneficia. Daca nu esti atent la ce spui si ce dai de inteles s-ar putea sa ajungi sa fii in centrul unor controverse destul de periculoase. Un exemplu foarte bun e fostul presedinte american Donald Trump, pentru care controversele erau deja o banalitate, nu prea mai conta ce credea lumea despre el, discursul sau si reactiile sale erau constante, evident, in directia gresita.

Dar in afara de Trump mai avem si alte personalitati la fel de cunoscute si temute, care au reusit sa ajunga in centrul atentiei datorita unor controverse despre care se mai discuta si in ziua de astazi.

Vladimir Putin. Poate cel mai controversat om politic din lume, Vladimir Putin, actualul presedinte al Rusiei, a reusit sa atraga o multime de critici din partea celorlalte natiuni, mai ales pentru modul sau de a face politica si de a tine la distanta inamicii, contestatarii. Controversele din jurul lui Putin pleaca de la problemele cu otravirile „comandate” si includ si numeroase plangeri legate de relatiile internationale si de reactiile sale diferite la probleme foarte importante. Pentru el puterea chiar conteaza si e mai importanta decat orice, controversele nu intarzie sa apara si de fiecare data cand vor exista situatii mai complicate in care e implicata Rusia vom avea un singur om tintit de toate criticile posibile: Putin.

Matteo Salvini. Politician italian cu experienta in politica si o viziune ceva mai ciudata de multe ori, Salvini l-a sustinut pe Trump si si-a atras multe critici asupra sa dupa ce a facut mai multe declaratii impotriva fostului presedinte si liderilor din Europa. Salvini a vrut sa separe, prin intermediul partidului sau, nordul Italiei, mai bogat, de sudul sarac, si asta i-a adus iarasi multe critici si controversele au tot aparut peste tot in lume cand venea vorba de el. Declaratiile sale nepotrivite i-au adus multe sprancene ridicate, mai ales ca a fost convins de faptul ca Benito Mussolini a facut „lucruri grozave” cand s-a aliat cu Hitler, in Al Doilea Razboi Mondial…

Kim Jong Un. Liderul Coreei de Nord, Kim Jong Un este deja cunoscut peste tot pentru viziunea sa „deosebita” asupra conducerii unei natiuni, care i-a adus un val de critici venite din toata lumea. Pe langa numarul mare de decizii pe care le-a tot luat liderul Coreei de Nord de-a lungul anilor si problemele internationale permanente, Kim Jong Un are si o multime de controverse care planeaza in jurul sau. Intr-o perioada se zvonea ca s-ar fi imbolnavit de nu mai apare in public, dar a reaparut parca mai puternic ca niciodata, alta data controversele erau legate de insasi existenta sa in fruntea natiunii si de urmarile regimului sau care nu seamana cu nimic din ce am vazut prin lume. Dar liderul Coreei de Nord rezista si continua sa fascineze o lume intreaga prin discursul sau si gandirea sa de lider care nu se da plecat de la conducerea unei natiuni foarte puternice.

Marine Le Pen. Este un politician francez, conservator, nationalist, anti-imigratie care stie sa fie mereu in centrul atentiei. Asupra sa planeaza multe controverse si critici dupa ce ar fi afirmat ca l-ar fi votat pe Trump daca ar fi putut. In alt context si-a exprimat dorinta de a scoate Franta din Uniunea Europeana si de a recurge la aceeasi cale pe care a adoptat-o deja Marea Britanie. In familia lui Marine Le Pen controversele sunt ceva obisnuit. Tatal sau, Jean-Marie Le Pen, a ajuns sa aiba probleme dupa ce a afirmat ca ocupatia nazista nu a fost in mod particular inumana si a sugerat ca Ebola ar rezolva problema imigratiei in Europa…

Viktor Orban. Politicianul din Ungaria este o personalitate controversata in tara sa dupa ce si-a declarat si el suportul si sustinerea pentru candidatura lui Trump la alegerile prezidentiale. Controversele in jurul sau nu au pornit doar de la astfel de declaratii. El a vrut sa realizeze, exact cum a facut si Trump, un zid la granitele tarii sale, a fost impotriva refugiatilor din Siria ce urmau sa intre pe teritoriul Ungariei. Orban, politician cu experienta si lider in Ungaria, a reusit sa faca fata totusi controverselor si sa isi muleze discursurile in asa fel incat sa nu aiba probleme mereu si sa se mentina pe linia de plutire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *