Jungla urbana

azi m-am gandit la niste chestii care pot parea ciudata pentru majoritatea cititorilor mei. am avut ieri parte de o seara extrem de draguta, ii pot spune speciala, si asta cred ca m-a facut sa fiu mult mai tandra, mai deschisa, dar poate si mai melancolica ca de obicei si poate asta mi-a declansat anumite sentimente care sa ma determine sa scriu acest articol. Azi le-am intrebat pe prietenele mele de 25-26 de ani ce simt ele cu privire la faptul ca in epoca noastra moderna se vad obligate sa astepte pana sa faca un copil! evident ca nu puteau fi intristate si suparate, ele se plang de faptul ca desi si-l doresc si sunt casatorite, nu pot avea copii pentru ca nu au inca o situatie financiara. vremurile in care traim ne impun mai multe restrictii tocmai pentru ca nu avem modena de schimb: banul. si chiar ieri discutam ieri cu Dany, ca in urma cu cateva secole bune in urma, totul era mult mai usor, oamenii traiau mai simplu, nu isi programau copii (amintiti-va de inceputul la Idiocracy, cand cei cu IQ ridicat raman fara urmasi:))), nu mergeau la psiholog pentru ca nu se intelegeau cu femeia. lucrurile se derulau cumva firesc, natural, fara fortari. ne complicam nefiresc viata si in definitiv nu facem ceea ce ne place si putini sunt cei care reusesc sa faca ceea ce le place, asa ca mine, pentru ca este foarte greu.
ne punem singuri bete in roate, in timp ce mai asezam cateva pentru vecinul de langa noi ca sa nu ne-o ia inainte. URBAN JUNGLE! insa acum ca sa fii fericit trebuie sa te asiguri ca iti trec multi bani prin mana si ca raman la tine. nu poti avea un acoperis deasupra capului, o familie, un copil, nu poti muri linistit daca nu ai bani. inainte de toate trebuie sa iti faci o cariera si al 30 de ani sa te hotarasti sa faci un copil, pentru ca e greu, pentru ca suntem oameni moderni si nu ne mai multumim cu putin. intr-un fel am ajuns sa ne cumparam familia, copii, fericirea, pentru ca singura moneda de schimb a omului modern este banul! pacat! si ma intreb unde or sa duca toate astea… si asta nu se intampla numai in romania, ci si in marile capitale ale lumii. noi nu suntem o exceptie, doar ca la noi e si mai tragic: salariile mici, preturile mari, facturile mari si sperantele noastre mari raman tot acolo unde s-au nascut. acum nu se mai traieste, doar se respira in drum spre serviciu, spre facultate, respiram cand dam google search, si traim doar noaptea in vise… daca nu esti deschis, tinzi sa treci pe langa unele lucruri si toata agitatia ne inchide, ne uniformizeaza si reactionam dupa tendinte, dupa tipare.